Bradutul ars

O dată într-o pădure depărtată se afla un brăduţ care nu prea arăta la fel ca ceilalţi copaci, pentru că nu era verde şi dădea impresia că este cu totul lipsit de viaţă. Părea ca şi cum ar fi fost lovit de trăsnet şi de atunci n-ar mai fi crescut deloc. Sau arăta ca şi cum cineva ar fi venit şi i-ar fi retezat ramurile. Ceilalţi copaci de prin partea locului credeau chiar că murise, deşi stătea încă în picioare, pentru că , după cum se ştie, majoritatea copacilor sunt capabili să rămînă drepţi multă vreme după ce îi părăseşte viaţa. Numai că ei se înşelau, foarte adanc înăuntrul său, brăduţul era încă în viaţă. însă pentru că fusese lovit de un trăsnet care îl arsese, el nu mai ştia cum să crească şi să se dezvolte, cum să devină din nou frumos, cu cetina verde aşa cum erau ceilalţi brazi.
Totodată după ce este ars, un copac se simte ca după un adevărat şoc şi nu-şi mai doreşte să crească, să trăiască sau să fie la fel cu alţi copaci. Aşa că uneori, după şocul unui trăznet, după cîte o furtună, copacii încep să creadă că n-o să mai poată creşte niciodată şi că nu le mai rămîne nimic altceva de făcut decît să aştepte moartea aşa uraţi şi arşi.
Intr-o zi, s-a nimerit să treacă pe acolo un pădurar care iubea mult pădurea. Crezînd şi el că brăduţul era mort, s-a apucat să-l lovească la rădăcină cu securea, ca să-l taie.
“Vai! Au!” a ţipat copăcelul.
Foarte mirat pădurarul a aruncat o privire de jur împrejur şi a întrebat:”Hei! Cine-i acolo? Cine strigă?”
“Sunt eu!” a scancit brăduţul. “Ce faci tu mă doare. Nu mă mai lovi!”
“Nu-mi vine să cred” s-a mirat pădurarul. “Mi s-a părut că nu mai ai viaţă în tine. Arăţi mai uscat decît orice uscătură. Eşti ars şi ca vai de tine. Crengile ţi-s rupte şi nu mai ai cetină deloc. însă eşti norocos, pentru că eu sunt un pădurar care iubesc pădurea şi nu mă lasă inima să tai un brăduţ care mai are viaţă în el. Dar te credeam pur şi simplu mort.”
” Nu sunt mort” a scîncit iarăşi brăduţul.”Nici măcar nu sunt bolnav”.
Pădurarul i-a aruncat o privire plină de îndoială. “Păi dacă nu eşti nici mort, nici bolnav, pentru ce arăţi aşa de jalnic?”
Plin de tristeţe, bradul cel mic a răspuns: “Nu mai ştiu cum să cresc. Nu mai ştiu cum să fac cetină verde. Nu mai ştiu cum să par din nou viu, pentru că m-a lovit trăsnetul de atîtea ori şi au fost atîtea furtuni în viaţa mea…Pur şi simplu am uitat cum trebuie să fac ca să cresc din nou.”
Pădurarul care iubea pădurea şi avea multă experienţă cu copacii, s-a hotărît imediat să-l ajute”pe brăduţ, i-a explicat că mai întâi va trebui să-i înlăture toate părţile arse. Apoi cu multă pricepere, pădurarul s-a apucat să scoată cioturile de crengi uscate, pînă cînd toate părţile care erau moarte au fost curăţite şi trunchiul a rămas pregătit pentru a da viaţă unor crengi noi. Bradul cel mic era surprins de faptul că nu simţea de loc nici o durere. Apoi pădurarul a adus îngrăşămînt special şi l-a presărat în jurul copăcelului. S-a asigurat că locul era destul de luminat de soare şi că avea apa necesară. Ca prin minune, după aceste îngrijiri, în foarte scurt timp , bradul cel mic a descoperit că el de fapt ŞTIA cum să crească, ŞTIA cum să se dezvolte făcand cetină verde şi bogată.

Cu alte cuvinte nu uitase deloc cum să facă pentru ca să se vindece şi să devină la fel de frumos ca ceilalţi copaci din jur. Şi chiar aşa făcea: a dat la iveală mulţi muguraşi fragezi din care au crescut o puzderie de rămurele şi cetină nouă. In scurt timp nici n-ai mai fi zis ca a fost vreodată lovit de trăznet sau ars. Pădurarul era bineînţeles cel mai apropiat prieten al brăduţului.
Pentru că pădurarul care iubea atît de mult pădurea l-a ajutat pe copăcel să redevină frumos şi sănătos, micul brad s-a hotărît să facă ceva anume pentru pădurar, ca un semn al prieteniei lor. A dat o umbră aşa de deasă, că orice trecător pe potecă se odihnea cu plăcere lîngă trunchiul lui, dîndu-şi seama că pădurarul care a îngrijit acest copac nu putea fi decît un adevărat prieten de încredere.

Acest articol a fost publicat în Basme terapeutice. Salvează legătura permanentă.

Comentariile sunt închise.