Pur si simplu “Multumesc”!

De curand mi s-a spus “multumesc”, un altfel de multumesc fata de cel care-l auzim zilnic in graba spus din obligatie. Acel ”multumesc” m-a facut sa ma gandesc la sensul adevarat al cuvantului si modul in care il folosim.

Am fost invatata de mica sa spun multumesc. Sa spun multumesc celor care ma invata, celor care ma ajuta, celor care imi ofera ceva. Sa spun multumesc celor dragi pentru tot ce fac pentru mine si pentru ca pur si simplu sunt alaturi. Sa spun multumesc unei zile noi.
In general a spune multumesc este cel mai mic lucru pe care il putem face pentru a ne exprima gratitudinea pentru tot ce avem. Este cel mai mic lucru dar in acelasi timp este si cel mai important pentru ca prin acest simplu gest ne aratam recunostinta fata de tot ce avem norocul sa ne inconjoare, pentru tot ce ne iese in cale, pentru un zambet, pentru un cuvant, pentru o soapta …

“Multumesc!” … este unul dintre cuvintele care imi plac cel mai mult. Si fie ca il spun la telefon, sau fata in fata, il spun cu zambetul pe buze! De fiecare data “multumesc” aduce bucurie in sufletul meu!
Cand il spun, o fac cu sinceritate, ca sa aiba acelasi efect asupra celorlalti asa cum si eu savurez fiecare vorba sincera care mi se spune. Un simplul “multumesc” spus cu zambetul pe buze, care imi transmite si recunostinta, ma bucura la fel ca atunci cand vad razele soarelui intr-o noua zi.

Nu este niciodata in plus sa spui multumesc!

“Iti multumesc” inseamna pana la urma o stare de bine, pe care o poti institui atat de usor si gratuit, fara efort, dar de care ne instrainam din ce in ce mai tare.
De ce suntem atat de zgarciti cu gesturile si cu vorbele bune care aduc atat de multe beneficii?
Uneori, multumim si nonverbal, prin gesturi, e adevarat!
Dar astazi, mai mult ca oricand, simtim nevoia cuvintelor in viata noastra!
Asa ca sa spunem mai des si mai tare “iti multumesc”! Sa descoperim noi sensuri ale multumirii, sa le cream noi si sa le inradacinam in randul copiilor inca de mici, explicandu-le exact insemnatatea acestui gest!
I-ai multumit vreodata copilului tau? Mai mult chiar, ti-ai cerut iertare vreodata in fata lui? L-ai implementat in relatia ta cu copilul, chiar si in sensul invers: de la parinte la copil.

Asadar, tu cui i-ai multumi astazi si de ce ai mai face-o?

Publicat în Despre alegeri, Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Bradutul ars

O dată într-o pădure depărtată se afla un brăduţ care nu prea arăta la fel ca ceilalţi copaci, pentru că nu era verde şi dădea impresia că este cu totul lipsit de viaţă. Părea ca şi cum ar fi fost lovit de trăsnet şi de atunci n-ar mai fi crescut deloc. Sau arăta ca şi cum cineva ar fi venit şi i-ar fi retezat ramurile. Ceilalţi copaci de prin partea locului credeau chiar că murise, deşi stătea încă în picioare, pentru că , după cum se ştie, majoritatea copacilor sunt capabili să rămînă drepţi multă vreme după ce îi părăseşte viaţa. Numai că ei se înşelau, foarte adanc înăuntrul său, brăduţul era încă în viaţă. însă pentru că fusese lovit de un trăsnet care îl arsese, el nu mai ştia cum să crească şi să se dezvolte, cum să devină din nou frumos, cu cetina verde aşa cum erau ceilalţi brazi.
Totodată după ce este ars, un copac se simte ca după un adevărat şoc şi nu-şi mai doreşte să crească, să trăiască sau să fie la fel cu alţi copaci. Aşa că uneori, după şocul unui trăznet, după cîte o furtună, copacii încep să creadă că n-o să mai poată creşte niciodată şi că nu le mai rămîne nimic altceva de făcut decît să aştepte moartea aşa uraţi şi arşi.
Intr-o zi, s-a nimerit să treacă pe acolo un pădurar care iubea mult pădurea. Crezînd şi el că brăduţul era mort, s-a apucat să-l lovească la rădăcină cu securea, ca să-l taie.
“Vai! Au!” a ţipat copăcelul.
Foarte mirat pădurarul a aruncat o privire de jur împrejur şi a întrebat:”Hei! Cine-i acolo? Cine strigă?”
“Sunt eu!” a scancit brăduţul. “Ce faci tu mă doare. Nu mă mai lovi!”
“Nu-mi vine să cred” s-a mirat pădurarul. “Mi s-a părut că nu mai ai viaţă în tine. Arăţi mai uscat decît orice uscătură. Eşti ars şi ca vai de tine. Crengile ţi-s rupte şi nu mai ai cetină deloc. însă eşti norocos, pentru că eu sunt un pădurar care iubesc pădurea şi nu mă lasă inima să tai un brăduţ care mai are viaţă în el. Dar te credeam pur şi simplu mort.”
” Nu sunt mort” a scîncit iarăşi brăduţul.”Nici măcar nu sunt bolnav”.
Pădurarul i-a aruncat o privire plină de îndoială. “Păi dacă nu eşti nici mort, nici bolnav, pentru ce arăţi aşa de jalnic?”
Plin de tristeţe, bradul cel mic a răspuns: “Nu mai ştiu cum să cresc. Nu mai ştiu cum să fac cetină verde. Nu mai ştiu cum să par din nou viu, pentru că m-a lovit trăsnetul de atîtea ori şi au fost atîtea furtuni în viaţa mea…Pur şi simplu am uitat cum trebuie să fac ca să cresc din nou.”
Pădurarul care iubea pădurea şi avea multă experienţă cu copacii, s-a hotărît imediat să-l ajute”pe brăduţ, i-a explicat că mai întâi va trebui să-i înlăture toate părţile arse. Apoi cu multă pricepere, pădurarul s-a apucat să scoată cioturile de crengi uscate, pînă cînd toate părţile care erau moarte au fost curăţite şi trunchiul a rămas pregătit pentru a da viaţă unor crengi noi. Bradul cel mic era surprins de faptul că nu simţea de loc nici o durere. Apoi pădurarul a adus îngrăşămînt special şi l-a presărat în jurul copăcelului. S-a asigurat că locul era destul de luminat de soare şi că avea apa necesară. Ca prin minune, după aceste îngrijiri, în foarte scurt timp , bradul cel mic a descoperit că el de fapt ŞTIA cum să crească, ŞTIA cum să se dezvolte făcand cetină verde şi bogată.

Cu alte cuvinte nu uitase deloc cum să facă pentru ca să se vindece şi să devină la fel de frumos ca ceilalţi copaci din jur. Şi chiar aşa făcea: a dat la iveală mulţi muguraşi fragezi din care au crescut o puzderie de rămurele şi cetină nouă. In scurt timp nici n-ai mai fi zis ca a fost vreodată lovit de trăznet sau ars. Pădurarul era bineînţeles cel mai apropiat prieten al brăduţului.
Pentru că pădurarul care iubea atît de mult pădurea l-a ajutat pe copăcel să redevină frumos şi sănătos, micul brad s-a hotărît să facă ceva anume pentru pădurar, ca un semn al prieteniei lor. A dat o umbră aşa de deasă, că orice trecător pe potecă se odihnea cu plăcere lîngă trunchiul lui, dîndu-şi seama că pădurarul care a îngrijit acest copac nu putea fi decît un adevărat prieten de încredere.

Publicat în Basme terapeutice | Lasă un comentariu

Cum sa ne eliberam de frica de ceilalti ?

De cate ori n-am simtit atunci cand ne venea randul bataile inimii accelerandu-se? Mainile transpirate? Sau de cate ori nu ne-am trezit intreabandu-ne: « Sigur toti au observat ca nu ma simt in largul meu, ca toate privirile sunt atintite asupra noastra ? »
Toata lumea sau aproape toata lumea a cunoscut, intr-o anumita zi, astfel de situatii. Toata lumea a resimtit teama in momentul in care trebuia sa ia cuvantul in public, sa intalneasca persoane importante, sa faca declaratii de dragoste?

Dintre toate fricile, cea mai raspandita este, fara indoiala, frica de semenii nostri. Ea apare cand suntem supusi privirii si presupusei evaluari a unei alte persoane sau, si mai rau, unui grup de persoane.

In toate cazurile, ecuatia de baza este aceeasi: ne temem de o situatie, confruntarea cu ea da un sentiment de jena, de disconfort care poate merge pana la angoasa si chiar panica. Aceste neajunsuri sunt suficient de mari pentru a avea repercursiuni asupra comportamentului, de exemplu prin evitarea confruntarii cu situatia de care ne temem, ne devalorizam, ne este rusine.
De ce resimtim aceasta teama fata de ceilalti? Mecanismele care stau la baza aparitiei ei sunt pasionante din mai multe motive. Factori genetici, procese bilogice, moduri de educare, presiuni culturale, numeroase elemente par sa fie implicate in geneza anxietatii sociale.
Multe situatii sociale pot declansa in noi sentimente de jena sau de disconfort. Pentru a resimti o anxietate sociala trebuie sa fi in prezenta cuiva!
Capacitatea de a lua cuvantul in fata semenilor si de a-si comunica ideile este o caracteristica a oamenilor puterii. Anxietatea sociala te forteaza sa ramai pe loc. Drumul puterii este impanzit de obstacole pentru cei cu anxietate sociala, si ei au nevoie de competente extrem de inalte pentru a ajunge in varful piramidei.
In cazurile de anxietate sociala, terapeutul il ajuta pe pacient sa infrunte situatii de care se teme, invatandu-l sa-si controleze gandurile excesiv de negative.
Este vorba, in fond, sa se raspunda la trei intrebari:cum sa facem sa nu fugim? cum sa comunicam mai bine? cum sa gandim altfel?
Tendinta anxiosilor sociali de a fugi, de a se retrage intr-o masa solitara este constanta. Ea le permite sa isi calmeze anxietatea si devine repede un automatism. Una din primele etape de realizat este sa consultam un terapeut pentru infruntarea situatiilor de care ne temem.

Publicat în Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Frica- folositoare sau nu?

Frica nu este in totalitate nefolositoare si nu putem niciodata sa o suprimam total. Nici nu ar trebui sa incercam pentru ca serveste unui anumit scop.
O reactie de tipul “lupta sau fugi” poate fi vitala pentru supravietuirea noastra. Frica ne poate motiva sa muncim mai mult pentru a respecta un termen limita sau, in circumstante mai grave, ii poate da unei mame puterea necesara pentru a ridica o masina atunci cand copilul ei este prins dedesubt.
De ce mai multe ori insa, frica te impiedica sa-ti valorifici potentialul, facandu-te sa ratezi niste experiente care iti imbogatesc viata. Pe masura ce te decizi sa iti infrunti teama, pot aparea pe neasteptate un baraj de ganduri si emotii negative.
Chiar daca iti aduni curajul de a te confrunta cu frica poti totusi sa te simti cuprins de panica.
Odata ce treci de acest prag si realizezi ca nu ti s-a intamplat nimic rau, vei descoperi ca frica si-a pierdut din intensitate si ca esti mai puternic.
Cand alegi sa te confrunti cu temerile tale incepi procesul de transformare intr-o persoana mai puternica si mai autoritara.

Publicat în Despre alegeri, Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Santajul sentimental

Santajul sentimental este o forma de manipulare puternica, prin care oamenii apropiati noua ameninta, direct sau indirect, sa ne pedepseasca daca nu facem ceea ce doresc ei. In miezul oricarei tip de santaj se afla o amenintare, care poate fi exprimata in mai multe feluri: Daca nu te comporti cum vreau eu, vei suferi.

Cum se face ca atat de multi oameni inteligenti si capabili bajbaie cand ajung in situatia de a intelege un comportament altminteri evident? Un motiv fundamental este acela ca persoanele care ne santajeaza fac manipularea imposibil de sesizat, pentru ca isi ascund actiunile invaluindu-ne intr-o ceata densa.

Cei care practica santajul sentimental stiu cat de pretioasa este este pentru noi relatia cu ei. Cunosc partile noastre vulnerabile. Si, oricat ar tine la noi, cand simt ca lucrurile nu evolueaza pe voia lor recurc la ceea ce se numeste santaj sentimental.

Exista oameni importanti in viata voastra care:

  •  ameninta sa va faca greutati, daca nu faceti ce vor ei?
  •  va ameninta permanent ca vor pune capat relatiei, daca nu faceti ce vor ei?
  •  va spun sau va dau de inteles ca nu-si vor purta singuri de grija, ca isi vor provoca singuri un rau sau ca vor face o depresie, daca nu faceti ce vor ei ?
  • vor in permanenta tot mai mult, indiferent cat de mult le oferiti voi?
  • presupun cu regularitate ca veti ceda in fata lor?
  • ignora sau descrediteaza cu regularitate sentimentele si dorintele voastre?
  • va pun in mod concecvent eticheta de egoist, rau, lipsit de sensibilitate sau nepasator, daca nu cedati in fata lor?
  •  va coplesesc cu aprobarea lor atunci cand cedati dar va dezaproba cand n-o faceti?
  •  folosesc banii pentru a obtine ceea ce vor ei?

Daca ati raspuns da fie si la o singura intrebare, inseamna ca sunteti supusi unui santaj sentimental. Vreau sa va asigur insa ca exista numeroase schimbari pe care le puteti opera pe loc, pentru a va inbunatati situatia si starea generala. Nu este usor sa recunostem ca, cedand, nu facem decat sa-l invatam pe santajist cum sa ne santajeze.
Santajul sentimental ne macina si ne amplifica pana cand ajung sa fie puse in pericol relatiile noastre cele mai importante si intregul nostru respect de sine.
Schimbarea este un cuvant inspaimantator, el nu place nimanui, toti ne straduim sa-l evitam. Cu toate acestea, un lucru il stiu siguranta absoluta, atat din experienta personala, cat si din cea profesionala, si anume: nimic nu se va schimba in viata noastra daca nu ne schimbam propiul comportament. Trebuie sa actionam. Trebuie sa facem noi primul pas pe un drum nou!

Publicat în Despre alegeri, Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Reconcilierea dintre cariera, profesie si viata privata


Publicat în Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Despre generozitate

Îi învăţăm pe copiii noştri să fie curaţi, respectuoşi, politicoşi, să-şi asculte dascălul şi părinţii, să fie atenţi când traversează strada, să nu mintă etc. Cu adevărat, însă, foarte rar ne gândim cum să-i învăţăm să fie generoşi, să dăruiască.

În preajma sărbătorilor, în special, copiii oferă nenumărate lecţii de generozitate: strâng, alături de adulţi, bani sau jucării pentru familiile sărace, colindă pe la casele celor nevoiaşi, fac spectacole pentru copiii aflaţi în Centrele de plasament, aduc alinare celor bolnavi. Îi învăţăm, apoi, pe cei mici să dăruiască colegului de bancă o banană, că „aşa e frumos, să împarţi cu cel de lângă tine“, să aleagă cadoul potrivit pentru bunica sau pentru prieten, să dăruiască flori învăţătoarei, să-şi împartă jucăriile cu cei mai puţin norocoşi. Şi e bine că toate aceste lucruri se întâmplă. Dar ele nu pot fi decît un (prim) pas. Cred că lecţia despre generozitate, despre adevărata generozitate, este ceva mai complicată: departe de a rămîne doar o simplă regulă de bune maniere sau un moment festiv, adună în ea o seamă de exigenţe mult mai diverse şi mai profunde decât pare la prima vedere. Un dar făcut cum se cuvine e mai mult decît un dar făcut din politeţe, din dorinţa de a recompensa un gest frumos sau o iubire necondiţionată (deşi, nici aceste motive nu-s deloc de lepădat). Un dar făcut cum se cuvine are efecte nu numai asupra celui care primeşte, ci şi asupra celui care oferă.

Ce-ar mai trebui să cuprindă, deci, lecţia despre generozitate (în afară de modelul propriu oferit de adult celui pe care îl educă)? Câte ceva despre timpul potrivit pentru a dărui. Despre darul făcut fără ostentaţie, fără calcule, fără gândul răsplăţii. Despre darul care să împlinească nevoia sau dorinţa celui care primeşte, şi nu pe cele ale celui care oferă. Despre darul făcut din puţinul pe care îl avem. Despre renunţarea în favoarea celui care are încă şi mai puţin. Despre daruri care nu au preţ: timp petrecut cu cei care au nevoie de timpul nostru, cuvinte de încurajare pentru cei care au umerii împovăraţi, bucurie pentru reuşita celuilalt, încredere necondiţionată. Despre darul făcut fără nici un motiv sau ocazie specială. Dar lecţia despre generozitate merge încă şi mai departe: să-l înveţi pe cel mic ca atunci când dăruieşte să nu judece, să nu pună etichete, să nu acuze. Să nu promită, dacă nu se poate ţine de cuvînt, sau să nu nască iluzii, atunci cînd nu poate oferi nimic. Să fie sincer, fără să fie crud. Să uite de răzbunare. Să nu vrea victorii cu orice preţ.

Cred, deci, că lecţia despre generozitate este lecţia despre cum să fim atenţi la cei din jur. Despre cum să-i ascultăm sau să înţelegem ceea ce nu îndrăznesc să spună. Despre cum să respectăm nevoile, dorinţele, visurile celorlalţi. Dar, în aceeaşi măsură, este şi despre el, cel care oferă: să înveţe să preţuiască ceea ce are, să nu risipească, ci să împartă şi, nu în ultimul rând, să ştie să primească, la rândul lui.

Şi, după ce copiii noştri vor învăţa să dăruiască din ceea ce au, abia atunci vor fi pregătiţi să urmeze cea mai grea dintre lecţii. Aceea de a dărui atunci când nu au: când nu au timp, pentru că sunt ocupaţi sau obosiţi, să ofere timp pentru o vizită, un sfat sau o poveste. Când sînt trişti, să ofere bucurie. Când n-au soluţii pentru ei, să găsească soluţii pentru cel de lângă el. Cu alte cuvinte, să creadă cu adevărat că bucuria de a dărui implică o componentă de creativitate.

Generozitatea inseamna mai mult decât a face un simplu dar!

Publicat în Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Dependenta de cumparaturi


Publicat în Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Stresul, dominanta societatii civilizate

Oamenii au avut din totdeauna intuitia faptului ca starile de neliniste (anxietatea), orele extenuante de munca, nesiguranta unui viitor amenintator, neîntelegerile cu cei apropiati pot declansa boli somatice si psihice. Permanent simtim povara presiunilor, a constrângerilor exterioare, resimtim frustrari si tensiuni emotionale ce nu fac altceva decât sa ne tulbure, ajungând chiar sa distruga echilibrul mental si biologic.

În fiecare zi întâlnim oameni ce încearca sa reziste “atacurilor“, sa concilieze dorintele proprii în ecuatia eficientei sociale, cu un consum imens, nu întotdeauna justificat, fiind atrasi în capcana identificarii gresite a adevaratilor agenti stresanti, atât exteriori cât si interiori; de ex: tensiunile din spatiul profesional, ce nu-si gasesc modalitatea de manifestare în aceeasi zona, sunt exprimate, uneori în forme abuzive, agresive, fata de persoane considerate apropiate, “care ne pot întelege si alina”: partener de viata, copii, prieteni.

Psihologii au creionat profilul persoanei dominata de stres, atragând atentia asupra factorului de risc ce-l presupune o viata traita sub semnul unei tensiuni continue: apatie/agitatie; somn excesiv/insomnie; iritabilitate, agresivitate, apetit pentru stari conflictuale/pasivitate, indiferenta; scaderea capacitatii de concentrare, de retinere a informatiilor, a eficientei personale; tulburari fiziologice (care nu sunt semne ale unor boli, cronice sau nu): palpitatii, respiratie îngreunata, senzatie de sufocare, scaderea în greutate sau alimentatie excesiva, etc; plonjarea într-o lume imaginara, pentru a eluda realitatea, devenita imposibil de controlat; negarea responsabilitatilor, ce par a fi prea multe si prea sufocante.

O astfel de persoana, dominata de stres, este candidatul perfect pentru: imposibilitatea stabilirii unor relatii de prietenie, de parteneriat, etc; perpetuarea starilor conflictuale din familie; esec în plan profesional; consum si dependenta de: alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, etc.

Va reamintesc ca duiosia cu care mamele stiu sa netezeasca fruntile copiilor, alungând toate temerile si nelinistile cuibarite într-un sufletele lor – dragostea fiind cea mai directa cale de atenuare a nelinistii, cale al carui principiu activ se rataceste, din nefericire, de multi dintre noi, odata ajunsi la maturitate.

Râsul, plânsul, agresivitatea verbala sunt alte modalitati de eliberare a tensiunilor, efectul obtinut fiind restabilirea echilibrului mental.

Retragerea emotionala într-un somn excesiv pare a fi o cale adoptata de unele persoane pentru a face fata dificultatilor, aceste persoane gasind în repaus închiderea portilor catre realitate.
A discuta despre starea emotionala dominanta sau a te ruga – iata doua retete verificate de eliberare a tensiunilor create de conflictele familiale sau profesionale. Aceasta verbalizare duce la formularea unor noi puncte de vedere sau chiar la disparitia unor tensiuni minore.

Încercarea de a gasi explicatii strict logice la problemele ce ne framânta este un mecanism folosit frecvent, ce poate aduce o anume satisfactie, datorata “curajului” de a le fi dezbatut. În acest caz, trebuie evitate cel putin doua potentiale pericole: fie sa-ti analizezi si reanalizezi situatia, în asteptarea unor solutii, creionând terenul gândirii obsesionale, fie sa dai o explicatie ce pare satisfacatoare pe moment, eliberându-te chiar de vina, responsabilitate, în final nesatisfacând realitatea faptica.

Altii dintre noi încearca sa se elibereze de stres printr-un comportament activ – joc, munca fizica, sport – acestea fiind în fond mecanisme de descarcare a energiei în exces.

Garantia succesului acestor mecanisme este o chestiune relativa, senzatia de disconfort, efortul de concentrare intelectuala si de control personal, mergând pâna la izolarea individului, perturbarea relatiilor interpersonale sunt doar câtiva indici ai neputintei de a lupta si a iesi învingatori în fata stresului.

În zilele noastre important este sa constientizam ce probleme avem si câte dintre ele se datoreaza stresului. Dusman recunoscut sau nu, el poate fi învins prin apelarea la o modalitate eficienta care vine în slujba omului contemporan: psihoterapia – stiinta a sufletului, capabila sa descopere în oameni resorturi si mecanisme de a iesi învingatori din orice lupta. Nimic nu poate înlocui echilibrul fizic si psihic care creeaza starea de bine, de fericire pe care toti oamenii o doresc.

Publicat în Despre alegeri, Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Sa ne eliberam de schemele copilariei


Frica poate fi transformata în curaj, suferinta în compasiune? Emotiile, sentimentele, pasiunile pot trece, uneori într-o secunda, de la o extrema la alta, alteori de la o simpla traire la cea mai profunda si trainica pasiune. Raportate la o relatie de cuplu acestea iau o semnificatie speciala, intra într-un joc extrem de complicat, plin de capcane si cu reguli ce par de multe ori, irationale.

Orice relatie de iubire aduce cu ea o încercare de “potrivire” a schemelor, a prejudecatilor fiecarui partener, ceea ce creeaza terenul unor conflicte, de mica sau mare intensitate, frecvente sau nu, care pot desparti sau uni pe cei doi parteneri.

Din momentul în care doi oameni se “întâlnesc” si pornesc pe drumul iubirii, ei trec succesiv prin stadiul atractiei sexuale, al simturilor, apoi al gândurilor, pentru ca în final sa se transforme în acceptarea celuilalt, într-o nevoie de a fi cu celalat, respect sau în obisnuinta. Aceasta calatorie are, bineînteles, opriri necesare, ragaz în care cei doi fac eforturi de adaptare la sine  “având acum un nou statut”, la celalalt si la relatia dintre ei. Cheia succesului unei casnicii consta în “hrana” pe care o oferim relatiei dintre noi si partener, aceasta fiind de fapt o a treia fiinta, cu propriile nevoi ce se cer a fi satisfacute pentru a ne gratifia cu tandrete, intimitate, respect.

Atunci când o relatie se “opreste” într-o statie, de cele mai multe ori necunoscuta pentru noi, întalnim tensiunea, cearta, conflictul – ce zguduie iubirea dintre noi sau chiar pe noi însine, fiind pusi în fata unor reactii ce ne aduc aminte de modelul familial (de un tata autoritar, de o mama supusa sau indiferenta, sau cine stie?)… Acest model poate face ca orice relatie sa devina un câmp de batalie emotional, dar, în acelasi timp, ofera posibilitatea de a ne analiza trairile pentru a ne elibera de constrângerile tiparului familial.

Orice relatie de iubire trebuie privita ca un sistem, o retea de interactiuni cauzale, iar modul în care actioneaza o persoana atrage dupa sine reactia celeilalte.

Psihologii ne spun ca o casnicie poate fi schimbata atunci când se schimba felul în care actioneaza o parte a lui, acest fapt ducând la modificarea reactiilor celeilalte parti. Deci, schimbându-ne pe noi putem salva o relatie de la distrugere.

Marele paradox în alegerea partenerului este ca ne vom apropia de acei oameni care seamana cu modelul familial – este ceea ce Freud numea repetitie compulsiva – simtim o atractie irezistibila de a recrea în relatiile adulte acele tipare care le-am învatat în copilarie. De ce acest paradox? Poate ca au ceva familiar, ceva cunoscut chiar daca provoaca suferinta, poate ca avem speranta ca vom reusi acum sa schimbam povestea si vom “repara” întreaga copilarie. Ideal ar fi ca subiectul cu modelul “privatiunii” sa primeasca îngrijirea si atentia de care are atâta nevoie, modelul “agresiunii” sa gaseasca un partener de încredere.

Fiecare partener actioneaza în asa fel încât sa “repare” tiparul mostenit, deci ambii parteneri contribuie la vindecarea ranilor emotionale din trecutul celuilalt.

Tiparele pot fi usor recunoscute. Persoanele care au amprenta privatiunii se pot simti atrasi de parteneri rezervati, aroganti, detasati sau reci. Cei care au dezvoltat schema abandonului vor fi atrasi de parteneri care nu sunt disponibili, nu sunt de încredere, etc. Modelul supunerii va intra într-o relatie pasiva, cu parteneri care îsi impun propriile nevoi, gânduri. Neîncrederea va gravita în jurul unui partener cu aceeasi “calitate”, care încearca sa manipuleze sau sa fie agresiv emotional, fizic sau sexual.

Convingerea ca este imposibil sa fii iubit determina alegerea unei persoane distante, reci, indisponibile etc. Constientizarea acestor “tare” relationale este un proces dificil care cere timp pentru ca cei doi sa-si reconstruiasca propria viata, altfel risca lectia despartirii sau a suferintei martirului ce trebuie sa-si creasca copiii.

Atunci când exista suspiciuni foarte profunde, întretinute de schema neîncrederii, prezenta de exemplu, la cei agresati în copilarie, va fi nevoie de ajutor din exterior – fie un terapeut specializat, fie a unui grup de sprijin.

Recunoscându-ne schema, analizând-o alaturi de partener vom putea empatiza mai usor si vom gasi astfel solutia pentru a fi schimbata. Empatia nu înseamna sa provocati modelul, ci sa fiti mai sensibili fata de vulnerabilitatile pe care schema i le provoaca partenerului.

Un principiu budist sustine ca întelegerea duce la empatie. Analiza modelului partenerului atrage dupa sine empatie fata de partener. Odata ce va percepeti partenerul ca pe o persoana care sufera începeti procesul unei relatii constiente. Acest proces presupune însa sa construiti o relatie în care sa explorati schemele pe care le aveti si nu sa utilizati aceasta explorare pentru a strânge munitie pentru urmatoarea batalie.

 

 

Publicat în Despre alegeri, Dezvoltare personala | Lasă un comentariu