Despre generozitate

Postat pe 30/05/2012 de Elena Monica Neacsu

Îi învăţăm pe copiii noştri să fie curaţi, respectuoşi, politicoşi, să-şi asculte dascălul şi părinţii, să fie atenţi când traversează strada, să nu mintă etc. Cu adevărat, însă, foarte rar ne gândim cum să-i învăţăm să fie generoşi, să dăruiască.

În preajma sărbătorilor, în special, copiii oferă nenumărate lecţii de generozitate: strâng, alături de adulţi, bani sau jucării pentru familiile sărace, colindă pe la casele celor nevoiaşi, fac spectacole pentru copiii aflaţi în Centrele de plasament, aduc alinare celor bolnavi. Îi învăţăm, apoi, pe cei mici să dăruiască colegului de bancă o banană, că „aşa e frumos, să împarţi cu cel de lângă tine“, să aleagă cadoul potrivit pentru bunica sau pentru prieten, să dăruiască flori învăţătoarei, să-şi împartă jucăriile cu cei mai puţin norocoşi. Şi e bine că toate aceste lucruri se întâmplă. Dar ele nu pot fi decît un (prim) pas. Cred că lecţia despre generozitate, despre adevărata generozitate, este ceva mai complicată: departe de a rămîne doar o simplă regulă de bune maniere sau un moment festiv, adună în ea o seamă de exigenţe mult mai diverse şi mai profunde decât pare la prima vedere. Un dar făcut cum se cuvine e mai mult decît un dar făcut din politeţe, din dorinţa de a recompensa un gest frumos sau o iubire necondiţionată (deşi, nici aceste motive nu-s deloc de lepădat). Un dar făcut cum se cuvine are efecte nu numai asupra celui care primeşte, ci şi asupra celui care oferă.

Ce-ar mai trebui să cuprindă, deci, lecţia despre generozitate (în afară de modelul propriu oferit de adult celui pe care îl educă)? Câte ceva despre timpul potrivit pentru a dărui. Despre darul făcut fără ostentaţie, fără calcule, fără gândul răsplăţii. Despre darul care să împlinească nevoia sau dorinţa celui care primeşte, şi nu pe cele ale celui care oferă. Despre darul făcut din puţinul pe care îl avem. Despre renunţarea în favoarea celui care are încă şi mai puţin. Despre daruri care nu au preţ: timp petrecut cu cei care au nevoie de timpul nostru, cuvinte de încurajare pentru cei care au umerii împovăraţi, bucurie pentru reuşita celuilalt, încredere necondiţionată. Despre darul făcut fără nici un motiv sau ocazie specială. Dar lecţia despre generozitate merge încă şi mai departe: să-l înveţi pe cel mic ca atunci când dăruieşte să nu judece, să nu pună etichete, să nu acuze. Să nu promită, dacă nu se poate ţine de cuvînt, sau să nu nască iluzii, atunci cînd nu poate oferi nimic. Să fie sincer, fără să fie crud. Să uite de răzbunare. Să nu vrea victorii cu orice preţ.

Cred, deci, că lecţia despre generozitate este lecţia despre cum să fim atenţi la cei din jur. Despre cum să-i ascultăm sau să înţelegem ceea ce nu îndrăznesc să spună. Despre cum să respectăm nevoile, dorinţele, visurile celorlalţi. Dar, în aceeaşi măsură, este şi despre el, cel care oferă: să înveţe să preţuiască ceea ce are, să nu risipească, ci să împartă şi, nu în ultimul rând, să ştie să primească, la rândul lui.

Şi, după ce copiii noştri vor învăţa să dăruiască din ceea ce au, abia atunci vor fi pregătiţi să urmeze cea mai grea dintre lecţii. Aceea de a dărui atunci când nu au: când nu au timp, pentru că sunt ocupaţi sau obosiţi, să ofere timp pentru o vizită, un sfat sau o poveste. Când sînt trişti, să ofere bucurie. Când n-au soluţii pentru ei, să găsească soluţii pentru cel de lângă el. Cu alte cuvinte, să creadă cu adevărat că bucuria de a dărui implică o componentă de creativitate.

Generozitatea inseamna mai mult decât a face un simplu dar!

Publicat în Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Dependenta de cumparaturi

Postat pe 21/05/2012 de Elena Monica Neacsu


Publicat în Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Stresul, dominanta societatii civilizate

Postat pe 15/05/2012 de Elena Monica Neacsu

Oamenii au avut din totdeauna intuitia faptului ca starile de neliniste (anxietatea), orele extenuante de munca, nesiguranta unui viitor amenintator, neîntelegerile cu cei apropiati pot declansa boli somatice si psihice. Permanent simtim povara presiunilor, a constrângerilor exterioare, resimtim frustrari si tensiuni emotionale ce nu fac altceva decât sa ne tulbure, ajungând chiar sa distruga echilibrul mental si biologic.

În fiecare zi întâlnim oameni ce încearca sa reziste “atacurilor“, sa concilieze dorintele proprii în ecuatia eficientei sociale, cu un consum imens, nu întotdeauna justificat, fiind atrasi în capcana identificarii gresite a adevaratilor agenti stresanti, atât exteriori cât si interiori; de ex: tensiunile din spatiul profesional, ce nu-si gasesc modalitatea de manifestare în aceeasi zona, sunt exprimate, uneori în forme abuzive, agresive, fata de persoane considerate apropiate, “care ne pot întelege si alina”: partener de viata, copii, prieteni.

Psihologii au creionat profilul persoanei dominata de stres, atragând atentia asupra factorului de risc ce-l presupune o viata traita sub semnul unei tensiuni continue: apatie/agitatie; somn excesiv/insomnie; iritabilitate, agresivitate, apetit pentru stari conflictuale/pasivitate, indiferenta; scaderea capacitatii de concentrare, de retinere a informatiilor, a eficientei personale; tulburari fiziologice (care nu sunt semne ale unor boli, cronice sau nu): palpitatii, respiratie îngreunata, senzatie de sufocare, scaderea în greutate sau alimentatie excesiva, etc; plonjarea într-o lume imaginara, pentru a eluda realitatea, devenita imposibil de controlat; negarea responsabilitatilor, ce par a fi prea multe si prea sufocante.

O astfel de persoana, dominata de stres, este candidatul perfect pentru: imposibilitatea stabilirii unor relatii de prietenie, de parteneriat, etc; perpetuarea starilor conflictuale din familie; esec în plan profesional; consum si dependenta de: alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, etc.

Va reamintesc ca duiosia cu care mamele stiu sa netezeasca fruntile copiilor, alungând toate temerile si nelinistile cuibarite într-un sufletele lor – dragostea fiind cea mai directa cale de atenuare a nelinistii, cale al carui principiu activ se rataceste, din nefericire, de multi dintre noi, odata ajunsi la maturitate.

Râsul, plânsul, agresivitatea verbala sunt alte modalitati de eliberare a tensiunilor, efectul obtinut fiind restabilirea echilibrului mental.

Retragerea emotionala într-un somn excesiv pare a fi o cale adoptata de unele persoane pentru a face fata dificultatilor, aceste persoane gasind în repaus închiderea portilor catre realitate.
A discuta despre starea emotionala dominanta sau a te ruga – iata doua retete verificate de eliberare a tensiunilor create de conflictele familiale sau profesionale. Aceasta verbalizare duce la formularea unor noi puncte de vedere sau chiar la disparitia unor tensiuni minore.

Încercarea de a gasi explicatii strict logice la problemele ce ne framânta este un mecanism folosit frecvent, ce poate aduce o anume satisfactie, datorata “curajului” de a le fi dezbatut. În acest caz, trebuie evitate cel putin doua potentiale pericole: fie sa-ti analizezi si reanalizezi situatia, în asteptarea unor solutii, creionând terenul gândirii obsesionale, fie sa dai o explicatie ce pare satisfacatoare pe moment, eliberându-te chiar de vina, responsabilitate, în final nesatisfacând realitatea faptica.

Altii dintre noi încearca sa se elibereze de stres printr-un comportament activ – joc, munca fizica, sport – acestea fiind în fond mecanisme de descarcare a energiei în exces.

Garantia succesului acestor mecanisme este o chestiune relativa, senzatia de disconfort, efortul de concentrare intelectuala si de control personal, mergând pâna la izolarea individului, perturbarea relatiilor interpersonale sunt doar câtiva indici ai neputintei de a lupta si a iesi învingatori în fata stresului.

În zilele noastre important este sa constientizam ce probleme avem si câte dintre ele se datoreaza stresului. Dusman recunoscut sau nu, el poate fi învins prin apelarea la o modalitate eficienta care vine în slujba omului contemporan: psihoterapia – stiinta a sufletului, capabila sa descopere în oameni resorturi si mecanisme de a iesi învingatori din orice lupta. Nimic nu poate înlocui echilibrul fizic si psihic care creeaza starea de bine, de fericire pe care toti oamenii o doresc.

Publicat în Despre alegeri, Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Sa ne eliberam de schemele copilariei

Postat pe 18/01/2012 de Elena Monica Neacsu


Frica poate fi transformata în curaj, suferinta în compasiune? Emotiile, sentimentele, pasiunile pot trece, uneori într-o secunda, de la o extrema la alta, alteori de la o simpla traire la cea mai profunda si trainica pasiune. Raportate la o relatie de cuplu acestea iau o semnificatie speciala, intra într-un joc extrem de complicat, plin de capcane si cu reguli ce par de multe ori, irationale.

Orice relatie de iubire aduce cu ea o încercare de “potrivire” a schemelor, a prejudecatilor fiecarui partener, ceea ce creeaza terenul unor conflicte, de mica sau mare intensitate, frecvente sau nu, care pot desparti sau uni pe cei doi parteneri.

Din momentul în care doi oameni se “întâlnesc” si pornesc pe drumul iubirii, ei trec succesiv prin stadiul atractiei sexuale, al simturilor, apoi al gândurilor, pentru ca în final sa se transforme în acceptarea celuilalt, într-o nevoie de a fi cu celalat, respect sau în obisnuinta. Aceasta calatorie are, bineînteles, opriri necesare, ragaz în care cei doi fac eforturi de adaptare la sine  “având acum un nou statut”, la celalalt si la relatia dintre ei. Cheia succesului unei casnicii consta în “hrana” pe care o oferim relatiei dintre noi si partener, aceasta fiind de fapt o a treia fiinta, cu propriile nevoi ce se cer a fi satisfacute pentru a ne gratifia cu tandrete, intimitate, respect.

Atunci când o relatie se “opreste” într-o statie, de cele mai multe ori necunoscuta pentru noi, întalnim tensiunea, cearta, conflictul – ce zguduie iubirea dintre noi sau chiar pe noi însine, fiind pusi în fata unor reactii ce ne aduc aminte de modelul familial (de un tata autoritar, de o mama supusa sau indiferenta, sau cine stie?)… Acest model poate face ca orice relatie sa devina un câmp de batalie emotional, dar, în acelasi timp, ofera posibilitatea de a ne analiza trairile pentru a ne elibera de constrângerile tiparului familial.

Orice relatie de iubire trebuie privita ca un sistem, o retea de interactiuni cauzale, iar modul în care actioneaza o persoana atrage dupa sine reactia celeilalte.

Psihologii ne spun ca o casnicie poate fi schimbata atunci când se schimba felul în care actioneaza o parte a lui, acest fapt ducând la modificarea reactiilor celeilalte parti. Deci, schimbându-ne pe noi putem salva o relatie de la distrugere.

Marele paradox în alegerea partenerului este ca ne vom apropia de acei oameni care seamana cu modelul familial – este ceea ce Freud numea repetitie compulsiva – simtim o atractie irezistibila de a recrea în relatiile adulte acele tipare care le-am învatat în copilarie. De ce acest paradox? Poate ca au ceva familiar, ceva cunoscut chiar daca provoaca suferinta, poate ca avem speranta ca vom reusi acum sa schimbam povestea si vom “repara” întreaga copilarie. Ideal ar fi ca subiectul cu modelul “privatiunii” sa primeasca îngrijirea si atentia de care are atâta nevoie, modelul “agresiunii” sa gaseasca un partener de încredere.

Fiecare partener actioneaza în asa fel încât sa “repare” tiparul mostenit, deci ambii parteneri contribuie la vindecarea ranilor emotionale din trecutul celuilalt.

Tiparele pot fi usor recunoscute. Persoanele care au amprenta privatiunii se pot simti atrasi de parteneri rezervati, aroganti, detasati sau reci. Cei care au dezvoltat schema abandonului vor fi atrasi de parteneri care nu sunt disponibili, nu sunt de încredere, etc. Modelul supunerii va intra într-o relatie pasiva, cu parteneri care îsi impun propriile nevoi, gânduri. Neîncrederea va gravita în jurul unui partener cu aceeasi “calitate”, care încearca sa manipuleze sau sa fie agresiv emotional, fizic sau sexual.

Convingerea ca este imposibil sa fii iubit determina alegerea unei persoane distante, reci, indisponibile etc. Constientizarea acestor “tare” relationale este un proces dificil care cere timp pentru ca cei doi sa-si reconstruiasca propria viata, altfel risca lectia despartirii sau a suferintei martirului ce trebuie sa-si creasca copiii.

Atunci când exista suspiciuni foarte profunde, întretinute de schema neîncrederii, prezenta de exemplu, la cei agresati în copilarie, va fi nevoie de ajutor din exterior – fie un terapeut specializat, fie a unui grup de sprijin.

Recunoscându-ne schema, analizând-o alaturi de partener vom putea empatiza mai usor si vom gasi astfel solutia pentru a fi schimbata. Empatia nu înseamna sa provocati modelul, ci sa fiti mai sensibili fata de vulnerabilitatile pe care schema i le provoaca partenerului.

Un principiu budist sustine ca întelegerea duce la empatie. Analiza modelului partenerului atrage dupa sine empatie fata de partener. Odata ce va percepeti partenerul ca pe o persoana care sufera începeti procesul unei relatii constiente. Acest proces presupune însa sa construiti o relatie în care sa explorati schemele pe care le aveti si nu sa utilizati aceasta explorare pentru a strânge munitie pentru urmatoarea batalie.

 

 

Publicat în Despre alegeri, Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Recomandări pentru părinţii care doresc să folosească basmul cu mesaj terapeutic.

Postat pe 05/01/2012 de Elena Monica Neacsu

Intre felul de a gandi al adultului şi cel al copilului este o diferenţă importantă, cu consecinţe emoţionale: în timp ce copilul crede foarte uşor că totul este posibil, adultul este convins că totul este imposibil, cu cateva mici excepţii.

Se ştie că basmul este o istorisire, o naraţiune în care fiinţe sau obiecte înzestrate cu forţe supranaturale, simbolizand binele şi răul, luptă pen­tru, sau împotriva fericirii unor pesonaje. Spre deosebire de basmul obişnuit, cel cu mesaj vindecător, terapeutic este un basm special conceput ca să conţină o idee, mascată, exprimată indirect, şi menită să sugereze (nu să te forţeze să înveţi cu tot dinadinsul) o schimbare de atitudine sau de comportament. Această idee este prezentată într-un context neobişnuit, neaşteptat, care îl ia prin surprindere pe copil, furandu-l din realitate în lumea basmului, în care absolut totul este cu putinţă, cu ajutorul fanteziei.

Eficienţa acestei forme de terapie, atat de apropiată de relaţia tradiţională de intimitate dintre părinte şi copil, depinde mult de iscusinţa celui ce istoriseşte, adică de:

- modul cum intuieşte tipul mesajului vindecător de care are nevoie copilul;

- capacitatea de a alege momentul potrivit;

- intonaţia naturală, caldă, nuanţată emoţional.

Este bine să se ţină cont de cîteva indicaţii:

A. Pentru a alege mesajul cel mai potrivit, citiţi cu atenţie toate bas­mele căutand să descifraţi mesajele emoţionale pe care le sugerează.

B. Selecţionaţi basmele în care vi se pare că aţi găsit un sprijin pen­tru ca să vă înţelegeţi mai bine copilul, situaţia lui emoţională. Ele vă vor ajuta să aveţi faţă de copil cea mai potrivită şi mai utilă atitudine.

D.  Alegeţi 1-2 basme al căror mesaj poate fi de exemplu creşterea încrederii în  sine,  autoevaluarea pozitivă
E.  Aveţi grijă să transformaţi titlul şi conţinutul basmului în aşa fel ca varsta, sexul, situaţia, anturajul personajului principal să fie cat mai asemănă­toare cu cea a copilului pe care doriţi să-l ajutaţi. Ţineţi cont de nota explica­tivă de la sfîrşitul fiecărui basm.

F. Se recomandă, deşi nu este absolut necesar, să învăţaţi basmele pe de rost, pentru a le putea prezenta cît mai natural şi mai nuanţat din punct de vedere emoţional.

G. Profitaţi de orice moment adecvat, în care copilul vă poate ascul­ta cu atenţie.

H. Urmăriţi reacţia imediată a copilului, (faţa, gesturile, tresăririle, comentariile, atenţia, tăcerile). Acest lucru vă ajută să intuiţi care basm i s-a părut mai semnificativ. Este posibil ca părerile părintelui să nu coincidă cu cele ale copilului. Este util ca părintele să accepte diferenţa şi să o înţeleagă.

I. Nu uitaţi să urmăriţi şi în timp eficienţa pe care o are basmul te­rapeutic (modificările părerii pe care copilul o are despre sine, sau schimbarea comportamentului său).

J. In anumite situaţii speciale este posibil să nu vă simţiţi suficient de degajaţi ca să puteţi utiliza cu efect bun aceste basme. Pentru ca să vă măriţi eficienţa, apelaţi la un specialist psiholog.

AVERTISMENT:

1.  Nu comentaţi în nici un fel mesajul basmului în fata copilului! El îl va descoperi singur.

2.  Nu puneţi întrebări despre felul în care a fost înţeles basmul. Nu siliţi copilul să-i “stoarcă” sensul cerandu-i să repovestească sau să tragă con­cluzia moralizatoare, învăţătura care se desprinde. Basmul cu mesaj terapeutic nu este o lecţie de învăţat prin constrangere! Daţi timp de gandire şi de “aşezare” a sensului vindecător, care este mai aproape de vis şi de subconştient decat de raţionalitate. El poate “pluti” un timp în mintea copilului, fără să capete de la început rădăcini.

Ritmul de “înrădăcinare” variază de la copil la copil, în funcţie de complexul emoţional implicat.

3.    Nu-1 comparaţi pe copil cu eroul din basm în mod direct, dar faceţi ca datele lor să coincidă. Cu cat copilul este mai mic, cu atat această coincidenţă are o influenţă mai mare.

4.  Se recomandă să nu  lungiţi “lista” basmelor pe care le-aţi selecţionat din colecţie pentru o singură prezentare. In schimb reluaţi-le de cît mai multe ori pentru a le creşte eficienţa şi pentru a nu-1 nemulţumi pe copil.

5. Dacă faceţi greşelile de mai sus, basmele sunt ignorate de copil, au efecte contrare, sau chiar devin periculoase. Evitaţi să faceţi aceste greşeli!

 

 

 

 

Publicat în Basme terapeutice | Lasă un comentariu

Când laşi trecutul să te tragă înapoi

Postat pe 10/12/2011 de Elena Monica Neacsu

Mulţi oameni vin la mine şi îmi spun că nu se pot bucura de ziua de azi, din cauza a ceva ce s-a întâmplat în trecut. Pentru că nu au făcut ceva sau nu au făcut-o într-un anume fel în trecut, ei nu pot trăi o viaţă împlinită astăzi. Pentru că nu mai au astăzi ceva ce au avut în trecut, nu se pot bucura de azi.

Pentru că fost răniţi în trecut, nu pot să accepte să fie iubiţi în prezent. Pentru că ceva neplăcut s-a întâmplat în trecut când au făcut ceva, ei sunt siguri că se va întâmpla din nou. Pentru că au făcut o dată ceva ce au regretat, ei sunt siguri că sunt oameni răi pentru totdeauna. Pentru că cineva le-a făcut o dată rău, este acum vina acelei persoane că viaţa lor nu este acolo unde ar vrea ei să fie. Pentru că s-au supărat în trecut pe ceva, vor păstra supărarea şi vor rămâne neînduplecaţi. Din cauza unei experienţe nefericite din trecut, când ei au fost trataţi rău, ei nu vor ierta şi nu vor uita niciodată.

Pentru că nu am fost invitat(ă) la serbarea de sfârşit de liceu, nu pot acum să mă bucur de viaţă.

Pentru că nu mai sunt măritată/insurat, nu pot să trăiesc o viaţă normală astăzi.

Pentru că prima mea relaţie s-a terminat, nu mă mai pot deschid la dragoste.

Pentru că am fost rănit de o remarcă o dată, n-am să mai pot avea incredere în nimeni.

Pentru că am furat o dată ceva, trebuie să mă pedepsesc pentru totdeauna.

Pentru că am fost copil sărac, n-am să ajung niciodată nicăieri.

Ceea ce adesea refuzăm să vedem este că ţinăndu-ne agăţaţi de trecut, indiferent cât de groaznic a fost nu face decât SĂ NE RĂNEASCĂ.

Noi ne rănim singuri, refuzând să trăim momentul prezent din plin. Trecutul este gata, s-a dus şi nu poate fi schimbat. Acesta este singurul moment pe care îl putem trăi şi simţi. Chiar şi când vorbim despre trecut, noi trăim amintirea acestuia în prezent şi pierdem în proces, experienţa reală a momentului prezent.

Va propun un exerciţiu

Hai să ne curăţim trecutul din mintea noastră, să ne eliberăm de ataşamentul emoţional din trecut. Lasă amintirile să fie doar amintiri. Dacă te gândeşti în urmă la ce purtai când erai în clasa a treia nu ai nici un ataşament emoţional la această amintire, este doar o amintire.

Poate să fie la fel cu toate evenimentele trecute din viaţa noastră. Pe parcurs ce ne eliberăm, devenim liberi să folosim toată puterea noastră mentală ca să ne bucurăm de acest moment şi să creăm un viitor minunat.

Fă o listă cu toate lucrurile pe care vrei să le laşi să se ducă. Cât de mult doreşti să le laşi să se plece ? Observă-ţi reacţiile. Ce va trebui să faci ca să te eliberezi de aceste lucruri ? Cât de mult vrei să face acest lucru ? Care este nivelul împotrivirii tale ?

 

Iertarea

Pasul următor: IERTAREA. Iertarea pentru noi înşine şi pentru ceilalţi ne eliberează de trecut. Iertarea este răspunsul la orice. Stiu că atunci când suntem împotmoliţi şi nu putem înainta înseamnă de obicei că mai este ceva de iertat. Când nu putem să ‘curgem lin’ cu cursul vieţii în momentul prezent, înseamnă că de obicei nu putem lăsa să se ducă un moment din trecut. Acesta poate fi: regret, tristeţe, durere, frică sau vinovăţie, învinuirea altora, mânie, resentiment şi uneori chiar dorinţa de răzbunare.

Fiecare dintre aceste stări vine dintr-un spaţiu de neiertare, un refuz de a lăsa trecutul să se ducă şi de a veni în momentul prezent.

Dragostea este este intodeauna  raspunsul pentru a vindeca orice. Si drumul către dragoste este iertarea. Iertarea dizolvă resentimentele.

 

Ca să ne eliberăm de trecut, trebuie să vrem să ne iertăm

Avem nevoie să alegem să ne eliberăm de trecut şi să iertăm pe toată lumea, inclusiv pe noi înşine. S-ar putea să nu ştim cum să iertăm şi s-ar putea să nu vrem să iertăm; dar însuşi faptul că spunem că am vrea să iertăm, începe procesul de vindecare. Este imperativ pentru propria vindecare ca ‘noi’ să ne eliberăm de trecut şi să-i iertăm pe toţi.

‘Te iert că nu eşti aşa cum aş fi vrut eu să fii….”

 

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Succesul

Postat pe 12/11/2011 de Elena Monica Neacsu

“Fiecare experienta este un succes”

Ce inseamna de fapt “A nu reusi?” inseamna ca ceva nu s-a finalizat asa cum ai vrut sa se finalizeze sau pe calea pe care ai vrut tu sa se finalizeze. Legea experientei este intodeauna perfecta. Noi ne imaginam perfect gandurile si crezurile.

Vechea zicala:”Daca nu reusesti din prima, incearca din nou si din nou” este adevarata. Asta nu inseamna sa te omori incercand mereu in acelasi mod, ci inseamna sa-ti recunosti greseala si sa incerci pe o cale diferita pana cand inveti sa faci acel lucru in mod corect.

Cred ca avem un drept dobandit prin nastere, sa trecem in viata numai de la un succes la altul. Daca nu se intampla asa, fie ca nu suntem in armonie cu capacitatile noastre interioare, fie ca nu credem ca aceasta poate fi adevarat pentru noi, ori nu recunoastem succesele.

Daca ne propunem standarde care sunt prea sus pentru unde suntem noi acum, standarde pe care nu avem cum sa le atingem prea curand, atunci suntem in permanenta insuccesului.

Cand un copil invata sa mearga sau sa vorbeasca, noi il incurajam in permanenta si il laudam cu fiecare inbunatatire, oricat de mica ar fi ea. Copilul radiaza si incearca din toate puterile sa faca si mai bine ceea ce face. Tot asa te incurajezi si pe tine insuti cand vrei ceva nou? Sau faci lucrurile si mai grele, spunandu-ti ca esti prost sau neindemanatic sau menit nereusitei? Cand te uiti la un profesionist realizat, in orice domeniu, te uiti la nenumarate ore de repetitie.

Nu are nicio importanta pentru cat timp te-ai considerat un ratat, poti sa incepi sa creezi un “tipar de succes“ acum. Nu conteaza in ce domeniu vrei sa operezi, principiile sunt aceleasi. Putem sa plantam”semintele” succesului. Aceste seminte vor creste intr-o recolta bogata.

Publicat în Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Cand ne credem altceva/altcineva decat suntem….

Postat pe 21/10/2011 de Elena Monica Neacsu

O dată demult, o maimuţă vieţuia într-un copac unde se obişnuise aşa de bine, încît a ajuns să creadă chiar ea însăşi că este un copac. Tare ciudat şi de necrezut părea acest lucru!      Maimuţica stătea în copac cît era ziulica de lungă şi nu cobora de acolo nici noaptea. Zi şi noapte stătea în copac şi nimeni nu i-a spus niciodată că ea nu era de fapt copac. Nici copacul nu i-a şoptit niciodată că ea nu era copac, pentru că şi pe el îl amuza şi i se părea chiar un compliment plăcut faptul că această maimuţica se credea copac. Aşa că mai departe, maimuţica se lăsa legănată în vînt odată cu copacul. Dormea în copac şi se hrănea cu frun­zuliţele fragede de pe crengile mai subţiri. Pe scurt maimuţica creştea an după an crezînd în continuare că era şi ea un copac.

In pădurea aceea nu se găsea nici o oglindă, aşa că nu era nici o posibilitate pentru ca maimuţica să-şi dea seama că ea arăta cu totul altfel decît un copac. Părea mulţumită că stă în copac, însă totuşi, pe undeva în adîncul sufletului ei, parcă simţea că-i lipseşte ceva şi că viaţa ei era prea legată de copac într-un fel ciudat şi chiar nepotrivit.

Intr-o bună zi s-a întîmplat să treacă pe acolo un iepuraş. S-a uitat sus în copac şi văzînd-o pe maimuţica a strigat:

” Hei, tu de colo! Dă-te jos şi hai să ne jucăm! Sunt tare singur şi mi-ar place să găsesc pe cineva cu care să mă împrietenesc şi să mă joc!”

Maimuţica nu vorbise pînă atunci aproape cu nimeni, aşa că nu prea avea voce. Totuşi i-a răspuns:

” Pe MINE mă strigi? Dar eu sunt copac”.

Iepuraşului i s-a părut foarte comic răspunsul, ca o glumă bună, aşa că a început să chicotească, iar apoi s-a apucat să rîdă de-a binelea, de se tăvălea pe jos de ris. NICIODATĂ nu mai văzuse o maimuţă care să se creadă copac!

Uitîndu-se la el cum rîde de ea, maimuţica s-a înfuriat şi a ţipat:

“Pentru ce rîzi aşa?” Tot chicotind , iepuraşul i-a răspuns:

” Păi nu eşti copac. Eşti MAIMUŢĂ. De unde ţi-a venit ideea asta caraghioasă că eşti copac?”

Auzind aceste cuvinte, maimuţica şi-a dat seama că de fapt nu ştia sigur de unde-i venise ideea. Acum ar fi vrut să se dea jos din copac, dar nu era deloc sigură pe ea şi se temea.Totuşi, pentru că iepuraşul o tot îndemna cu binişorul, a reuşit să coboare şi apoi şi-a petrecut tot restul zilei jucîndu-se şi distrîndu-se aşa de bine cum nu i se mai întîmplase niciodată în viaţă pînă atunci. Seara, după ce făcuse o mulţime de descoperiri amuzante şi se zbenguise cu poftă toată ziua, s-a întors în copacul ei ca să se culce, în copac era foarte bine şi plăcut, însă, pe zi ce trecea, maimuţicii i se părea tot mai uşor să renunţe la acest confort şi cobora ca să se distreze jucîndu-se. Curînd, părerea de rău după copac a dispărut de tot şi maimuţi-ca a ajuns să se simtă cu totul altfel în sufletul ei.

Pentru prima oară în viaţă maimuţica simţea cine este ea CU ADEVĂRAT şi se bucura chiar că este atît de diferită de un copac, Se bucura foarte mult pentru că zi de zi descoperea lucruri noi despre ea însăşi, aşa că îşi dădea tot mai mult seama ce fiinţă deosebită era ea. Acum îi venea chiar să zîmbească de cîte ori îşi amintea că înainte putuse să creadă că este un copac.

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Dependenta de nefericire

Postat pe 10/10/2011 de Elena Monica Neacsu

Presupun ca citesti aceste randuri pentru ca, intr-un fel sau altul, viata ta nu este exact asa cum ti-ai dorit sau ai sperat sa fie. In timp ce unele nemultumiri pot fi cauzate de evenimente pe care nu le putem controla, cum ar fi o boala sau transformari sociale si economice, descoperim ca posibilitatea de a imbunatati cele mai importante aspecte din viata raman mereu in mainile noastre.

Desi oamenii cauta, in mod constient, fericirea, pot avea nevoie de un anumit grad de disconfort pentru a-si mentine un echilibru interior. Nevoia constienta de a sabota intentiile bune ale unei persoane poate explica diverse dificultati obisnuite, inclusiv cheltuielile exagerate, teama de situatii noi, alegeri romantice care frang inimi si esecuri profesionale.

Este posibil sa fi avut o banuiala in legatura cu aceasta dependenta de nefericire si sa fi observat ca uneori te opresti inainte de atingerea scopurilor urmarite (ai o relatie cu o persoana nepotrivita, alegi o cariera care iti provoaca frustrare si nefericire). Sau, atunci cand iti atingi scopul, il sabotezi intr-un mod inexplicabil (gasesti persoana potrivita, dar te certi cu ea si o indepartezi, alegi slujba perfecta, dar nu poti face fata termenelor limita, pierzi cateva kilograme dar le pui imediat la loc).

Este posibil sa te fi simtit pus in dificultate atunci cand ti-ai atins scopul si ai realizat ca acel succes nu-ti aduce fericirea la care te asteptai. Poate ca scopul s-a pierdut pe parcurs sau satisfactia ta a fost diminuata pentru ca ai inceput sa te gandesti la alte dorinte, ramase neimplinite. Dar, daca ai o predispozitie spre nefericire, macar ocazional, trebuie sa-ti produci un fel de disconfort pentru a amentine un echilibru interior.

Indiferent daca nevoia de nefericire genereaza probleme serioase sau doar se manifesta in moduri subtile, chiar daca te afecteaza in cea mai mare parte din timp sau doar din cand in cand, este foarte probabil ca acesta sa fie motivul pentru care nu renunti la placerile din viata ta.

Fiecare dintre noi se naste cu posibilitatea de a trai fericit, avand o viata implinita, dar majoritatea oamenilor considera ca aceasta posibilitate e greu de realizat.

Toti bebelusi cred ca parintii lor sunt ingrijitorii perfecti, care vor doar ce este mai bun pentru ei.  Fiecare copil isi doreste si are nevoie sa fie asemenea celui care il iubeste si are grija de el.  Atunci cand adultii importanti din viata lor sau parintii nu sunt disponibili, cand sunt pedepsiti sau cand parintii au asteptari prea mari de la copiii lor, cei mici, inconstient, dar ferm, resimnt si ei nefericirea in ceea ce priveste faptul de a iubi si de a fi iubit. Mai tarziu, fara sa realizeze, ca periodic, incearca sa devina fericiti, isi recreeaza aceasta stare de nefericire. Acest amalgam de nefericire si fericire persista la maturitate si este responsabil de nefericire care poate submina intentia de a cauta fericirea si implinirea.

Motivul pentru care schimbarea pozitiva este posibila consta in faptul ca nu-ti pierzi niciodata setea inascuta pentru adevarata placere. Aceasta placere adevarata poate fi gasita atata in certitudinea interioara ca iubesti si esti iubit, cat si in actualizarea alegerilor constructive si adecvate.

In timp ce sansa sau ghinionul ne afecteaza pe toti, mai mult sau mai putin, nu ele trebuie sa hotarasca adevarata calitate a vietii noastre. Ai capacitatea sa  invingi dependenta de nefericire si, de indata ce reusesti acest lucru, chiar si cel mai mare ghinion nu va avea puterea sa-ti zdruncine echilibrul interior sau sa te faca sa cauti alinare renuntand la tine insuti sau la altii. Peste un timp, pe masura ce experimentezi din ce in ce mai mult adevarata placere creandu-ti o viata bogata si implinita si eviti nefericirea pe care ti-o provocai singur, interesul pentru nefericire va disparea. Vei descoperi ca, fiind putin atent, vei putea face alegeri bune, care te pot recompensa in fiecare domeniu al vietii tale si iti vei gasi fericirea si implinirea pe care ti-a fost sortit sa le cunosti.

 

 

Publicat în Despre alegeri, Dezvoltare personala | Lasă un comentariu

Dragoste sau dependenta?

Postat pe 12/08/2011 de Elena Monica Neacsu

Pretutindeni, oamenii incearca sa construiasca relatii profunde. Peste tot, am intalnit barbati si femei care nu stiau sa faca diferenta intre iubirea sanatoasa, matura, interdependenta, si dragostea obsesiva, dependenta, adictiva, imatura. Si mi-am dat seama de faptul ca multi oameni isi reprima dorinta fireasca de iubire din cauza ca au fost raniti, la un moment dat, de parinti, prieteni, parteneri, societate sau un anumit grup cultural. Oamenii tanjesc cu disperare dupa iubire si totodata se tem de relatiile intime. Iar de aici rezulta singuratate, izolare, durere, violenta si un sir nesfarsit de tradari.

Asadar, dragoste sau dependenta? Raspunsul cel mai probabil este putin din ambele. In acceptiunea mea, termenul de iubire adictiva este unul cuprinzator, incluzand deopotriva barbati si femei, atat heterosexuali, cat si homosexuali. Pentru ca iubirea adictiva poate sau nu poate sa includa iubirea romantica sau sexuala.

Uneori, dragostea ne face sa ne simtitm bine, iar alteori rau, adesea fara sa stim de ce. De ce simtim anumite atractii? De ce ne dorim sa stabilim relatii durabile, chiar si dupa experiente devastatatoare? De ce o relatie ne face sa ne temem de implicare? Am sau nu motive sa mentin o relatie ? De ce transformarea vietii amoroase este atat de importanta? Sunt indragostit sau dependent ? Toate acestea sunt niste intrebari universale, care isi asteapta raspunsurile.

Ca psihoterapeut, sunt chemata sa-i ajut pe altii sa treaca peste suferinta emotionala. Si, astfel, mi se confirma in mod repetat ca nevoia de iubire este una primordiala. Chiar si dupa pierderea grea suferita la moartea unei fiinte iubite sau la terminarea unei relatii, parem decisi sa continuam sa iubim. De ce? Pentru ca ne simtim obligati sa implim o misterioasa nevoie interioara? Sau poate ne inchipuim, intr-un fel, ca dragostea profunda este singura constanta pe care ne putem baza in aceasta viata, altfel destul de plina de pericole?

In relatiile de iubire, problemele nu apar din natura iubirii. Adevarata dragoste este datatoare de viata. Este o energie cuprinzatoare, hranitoare, care nu cunoaste limite si care nu raneste, ci vindeca. Problemele apar din teama de tradare a increderii. Iar astfel de tradari ne fac ulterior tot mai putin vulnerabili la dragoste si ne pun in garda, urmarea fiind relatii mai degraba dramatice decat intime.

A fi implicat intr-o relatie care se zbate pentru a supravietui seamana cu durerea de gat sau cu o migrena ingrozitoare. Si, atunci cand ne inbolnavim, nu mai suntem noi insine. Capacitatea de a trai creativ seaca pe masura ce ne concentram asupra durerii. Suntem tentatii sa cautam alinare in remedii rapide: medicamente, oameni si evenimente din afara vietii noastre. Iar rezultatul frecvent sunt oboselile si adictiile.

Traim intr-o epoca unica, plina de contradictii. Unii cauta bunastarea. Altii resimnt adanc cum sufletul lor tanjeste dupa trairi mai profunde. Suntem permanent bombardati cu informatii pe care nu le putem asimila si procesa. Ne dramuim timpul cu tot mai mare dificultate. Auzim zilnic stiri amenintatoare. Si, in tot acest haos se presupune ca trebuie sa avem relatii de iubire satisfacatoare, daca nu perfecte. Dragostea adevarata nu inseamna nici adictie, nici iubire adictiva. Totusi datorita conditiei umane, aceste doua experiente pot coexista, provocand o mare durere si suferinta.

Trebuie sa ne exprimam iubirea cu intelepciune. Sunteti singurii in masura sa hotarati ce alegeri faceti in viata. Evident, nu este obligatoriu sa o faceti, dar daca optati pentru o schimbare, mai intai asigurati-va ca o faceti pentru propiul bine.
Odata decisi sa renuntati la iubirea adictiva si la viziunea melodramica in alb si negru asupra vietii pentru a descoperii viata in toata complexitatea sa, va fi dificil sau chiar imposibil sa reveniti la vechiul mod de gandire. Este posibil ca decizia de a renunta la iubirea adictiva sa insemne abandonarea relatiei dificile in care v-ati aflat, situatie in care, cat se poate de firesc veti suferi.

Nu este usor sa te implinesti ca om si nimic nu garanteaza ca decizia de schimbare pe care a-ti luat-o va aduce imediat fericirea. Decizia de a va elibera de iubirea adictiva implica renuntarea la tentatia de a detine controlul sau de a va lasa dominati. Impulsul de a-i manipula pe ceilalti este puternic, si renuntarea la el poate fi un proces dureros. Insa, pe termen lung, aceasta durere este incomparabil mai mica fata de suferinta pe care ati putea sa o provocati asupra propriei persoane sau a celorlati daca ramaneti intr-o relatie de dependenta (adictiva).

Publicat în Dezvoltare personala | Lasă un comentariu