Casniciile fericite se intemeiaza pe o prietenie trainica. Prin aceasta se intelege respect si bucurie de a fi impreuna cu celalalt. Prietenia mentine vie flacara iubirii, deoarece protejeaza partenerii de sentimentele de dusmanie pe care le-ar putea avea unul fata de celalalt.
Impacarile: arma secreta a unui cuplu fericit – redescoperirea sau reimprospatarea prieteniei nu scuteste cuplurile de certuri, insa le furnizeaza o arma secreta care garanteaza faptul ca disputele lor nu scapa de sub control. Tentativele de impacare reprezinta arma secreta a cuplurilor inteligente emotional- chiar daca multe dintre acestea nu sunt constiente ca folosesc ceva atat de puternic. Atunci cand cei doi soti au o prietenie trainica, devin in mod natural experti in a face tentative de impacare si a le descifra corect pe cele ale partenerului. Insa atunci cand cuplurile sunt coplesite de negativitate, pana si o tentativa de impacare clara precum “Hei imi pare rau.” nu are prea mare succes. Succesul sau esecul tentativelor de impacare ale unui cuplu reprezinta unul din factorii de baza care determina daca casnicia lor va inflori sau, dimpotriva, se va afla in impas.
Primul pas catre imbogatirea sau consolidarea casniciei dumneavoastra este acela de a intelege ce se intampla cu partenerul dumneavoastra. In cazul celor mai solide casnicii, sotul si sotia impartasesc aceleasi valori. Nu doar “se inteleg bine” – ii sunt alaturi celuilalt in sperantele si visurile pe care acesta le are si isi construiesc aceleasi scopuri pentru viata petrecuta impreuna
In coliba de vară a pădurarului trăia foarte comod o familie de pisi¬ci: pisica mamă, motanul tată şi copiii lor pisoii. Coliba păduraru¬lui se afla aproape de o pădure deasă. De cînd locuiau acolo, toţi membrii familiei pisiceşti erau mai totdeauna fericiţi, deşi, se întîmpla cîteodată, aşa ca în orice familie, să mai fie certuri şi neînţelegeri. Odată după o asemenea ceartă, fiecare membru al familiei a simţit că ceilalţi nu-1 mai iubesc deloc. însă o mică zînă aurie, care avea grijă de ei, a făcut o vrajă astfel îneît supărarea a trecut, iar ei au primit secretul fericirii.
Intr-o zi, pisoiaşul Pufi era cam morocănos. El se gîndea:
“Nu cred că există o. zînă aurie şi nu cred nici că familia mea mă iubeşte cu adevărat. O să-i pun la încercare ca să văd care este realitatea. O să mă prefac că m-am pierdut în pădure”.
Se ştie că tuturor pisoilor le este frică de pericolele care i-ar putea pîndi în pâdure. Dar Pufi voia cu încăpâţînare să afle dacă familia lui îl iubeşte cu adevărat. Aşa că pe înserate, pisoiul a luat un tricou de-al lui, pe care 1-a pătat cu suc de roşii ca să pară sînge şi 1-a sfîşiat în bucăţi. Apoi a plecat spre marginea pădurii, lăsînd după el fîşiile pătate ca un fel de urmă care ducea spre pădure.
Pisoiaşul s-a pitit într-o ascunzătoare la marginea pădurii de unde urmărea ce se va petrece cînd familia va observa tricoul lui sfîşiat. A aştep¬tat, a tot aşteptat, pînă ce a obosit şi a adormit. Cînd s-a trezit, nu-şi dădea seama cat dormise – poate cîteva minute, sau poate cîteva zile – dar auzea în jurul său tot felul de zgomote ciudate şi înspăimantătoare. Pufi s-a întri¬stat şi aşa speriat cum era, a început să plîngă încetişor şi să se văicărească:
“Vai, vai! Oare eu pentru ce am crezut că familia mea nu mă iubeşte? De ce am zis că nu există nici o zînă mică şi aurie care a dăruit familiei mele secretul fericirii? Dacă aveam mai multă încredere şi mai multă minte, nu eram aici acum!”
Deodată, foarte aproape de el a început să clipească o luminiţă aurie care a crescut, a tot crescut şi nu era altceva decît zîna aurie. Ea a păşit lîngă Pufi zicîndu-i:
“Dacă eşti gata, o să-ţi luminez calea înapoi pînă acasă. A trecut multă vreme de cînd nu i-ai mai văzut pe ai tăi.”
Pufi a urmărit lumina răspîndită de zîna aurie pe calea spre coli¬ba pădurarului. Cînd era destul de aproape, Pufi s-a orit deodată strigînd:
“S-a întamplat ceva ciudat! Iarba şi florile din jurul colibei unde locuiam noi, s-a uscat! Uite! Chiar şi zarzavaturile din grădină nu mai sunt! Ce s-o fi întîmplat?”
Mica zînă aurie a răspuns:
Familia ta a găsit tricoul tău sfîşiat şi a crezut că te-a răpit şi te-a mîncat vreo fiară sălbatică din pădure. Aşa de mult au plîns, încît sarea din lacrimile lor a omorît toate plantele din jurul colibei .Altele nici nu au mai putut creşte, pentru că familia ta a uitat secretul fericirii”…
“O, nu se poate! a strigat pisoiaşul. Eu am vrut doar să-i pun la încercare, ca să văd dacă într-adevăr mă iubesc! N-am vrut să le fac rău şi să-i întristez aşa de tare! Acum ce pot eu să mai fac?”
” O să-ţi dau eu secretul fericirii, ca să-1 înapoiezi familiei tale.” a spus cu blîndeţe zîna cea mică şi aurie. “Vei vedea că n-o să mai doreşti să pui la încercare dragostea pe care o au faţă de tine”.
îndată ce a aflat secretul, pisoiaşul a zbughit-o într-un suflet spre coliba pădurarului unde locuia familia sa. Avea la el secretul fericirii şi convingerea că nu va mai fi nevoie niciodată să pună la încercare dacă cei din familia lui îl iubesc sau nu.
Şi ce să vezi? Chiar în dimineaţa următoare, iarba, florile şi toate verdeţurile din jurul casei creşteau pline de prospeţime şi frumuseţe. Chiar şi pădurarul trecînd odată pe la coliba lui, a observat cît de frumos străluceau toate. Familia pisicilor era din nou o familie fericită. Pisoiul a devenit tot mai deştept pe zi ce trecea. Şi-a dat pe deplin seama că dragostea nu era ceva de pus la încercare, pentru că era un sentiment ade¬vărat.
Din pacate, din momentul in care afli ca inevitabilul s-a produs, pana in momentul in care poti spune ca ai revenit la normal, trece ceva timp – un timp in care vei trece prin anumite etape pe care e bine sa le cunosti ca sa stii la ce sa te astepti.
Ce trebuie sa stii despre aceste stadii este ca ele exista, si ca fiecare trecem prin unele din ele in mod diferit. Uneori sarim cate-o etapa, alteori ramanem blocati in una mai mult timp. Alteori, trecem prin ele in alta ordine decat cea prezentata aici.
Negarea
Astfel, prim afaza este cea de negare. Faza de negare are rolul de ai oferii timp mintii sa proceseze ce s-a intamplat. Este o faza-amortizor care permite partii constiente a psihicului nostru sa traga de timp pentru ca omul sa nu se confrunte cu toata realitatea dintr-o data, ci s-o asimileze incet, incet. Astfel, in faza de negare poate te vei simti usor amortit, ca si cum ceea ce ai aflat nu te priveste pe tine, ca si cum este in afara realitatii. In aceasta prima faza, este normal sa nu simti durere, sa nu te simti foarte afectat de vestea pe care ai primit-o. Daca asa simti, sa nu te ingrijorezi ca este prea detasat, si sa nu lasi sa te simti vinovat ca nu te doare mai mult. Stai linistit- durerea va veni.
Mania
Pe masura ce negarea se estompeaza, isi face loc mania. Acum este momentul cand se pune faimoasa intrebare”De ce?” “De ce eu?” “ De ce acum?” “De ce asa?” Este nedrept ! Faza de manie este poate cea mai dificila. Mania poate fi indreptata asupra oricui – asupra ta insuti, pentru ca nu ai putut sa impiedici tragedia, asupra celor care ti-au dat vestea. Nu in ultimul rand, mania poate fi indreptata impotriva lui Dumnezeu, pentru ca Unul care ar fi putut sa impiedice tragedia, si totusi nu a facut-o.
Negocierea
Cea de-a treia faza a procesului unei pierderi este negocierea. Odata ce cel ce sufera a recunoscut ca tragedia s-a produs cu adevarat, si odata ce mania a fost exprimata, incepe stadiul de negociere. In timpul acestui stadiu, omul incearca sa negocieze cu oricine este intr-o pozitie de putere.
Depresia
Realitatea este acum clara si coplesitoare pentru cel ce sufera. Nu mai exista nicio sursa de lumina, ci numai intuneric in jur. In acest stadiu, cel ce sufera este lipsit de energie si coplesit de tristete. In acest stadiu functionam cu cu energii reduse, limitam interactiunile sociale, avem mai putina putere de munca, plangem mult si nu intodeauna putem controla accesele de plans.
Acceptarea
Ultimul stadiu este acceptarea – sfarsitul calatoriei. Cand ai ajuns aici, poti sa consideri ca procesul tau de vindecare este pe sfarsite. Atentie – asta nu inseamna ca nu te va mai durea, sau ca nu vor mai fi momente coplesitoare de durere. Dar vei reusi sa traiesti, sa parcurgi zile si chiar saptamani sau luni fara acel sentiment ca un nor negru atarna deasupra ta. Da, intodeauna vei avea acel gol in viata ta – dar acum va fi o cicatrice, si nu o rana deschisa.
Daca ai constientizat ca te afli intr-unul dintre aceste stadii este recomandat sa consulti un psiholog.
Criteriile de reusita in viata se bazeaza in general pe capacitatea de a face fata grijilor, prin indepartarea de drumul care ar putea duce la auto constrangere excesiva si la pierderea placerii de a trai cu ceilalti.
1. Umorul: fata de sine insusi si fata de ceilalti
Umorul este, fara indoiala, cel mai bun mijloc de aparare, in toate imprejurarile, chiar si atunci cand este vorba sa raspundem la injurii. Umorul transforma energia emotiilor negative pentru a le converti in zambet sau chiar ras. Umorul pe care ni-l aplicam adesea noua insine poate sublinia, sub o forma metaforica, aspectele amuzante ale unui conflict sau factorii personali de stres.
2. Sublimarea printr-o indeletnicire placuta
Atunci cand privim o piesa de teatru, un film sau ascultam un cantec sau o opera, suntem in acelasi timp transportati departe de griji si profund miscati de ceea ce trezeste un ecou in noi. In fata angoaselor legate de incertitudini si de ignoranta, sublimare prezinta capacitatea de a mentine vie dorinta de a ne amuza si de a interoga lumea pentru a iesi din noi insine.
3. Afirmarea de sine
A sti sa spui “da” nu inseamna sa accepti tot; a sti sa spui “nu” nu inseamna sa contesti tot. A sti sa spui “nu”, dar si sa spui “da”, inseamna sa stii sa te afirmi si aceasta nu le este dat de la sine tuturor. Uneori suntem exagerati in asertivitatea noastra. Totusi, trebuie sa ne afirmam atunci cand ne lipseste increderea in noi, cand dorim o schimbare in viata noastra sau pentru ceilalti.
4. Anticiparea
Pus in fata unui eveniment important – o intalnire, un interviu, un test, fiecare dintre noi anticipeaza, imaginandu-si ce se poate intampla. Aceasta capacitate de a anticipa ne protejeaza impotriva incertitudinii care ne nelinisteste profund si ne permite sa credem ca va controla ceea ce se va intampla. In felul acesta, privim viitorul cu mai multa incredere: ne reprezentam diferitele solutii posibile, prevedem consecintele acestora si, mai ales, ne aparam impotriva emotiilor care ar putea sa ne depaseasca.
5. Actiunea
Faptul de a actiona intr-o maniera suficient de elaborata si de chibzuita, fara a evolua spre activism sau spre acte impulsive, ne permite de cele mai multe ori sa ne eliberam de angoase. A actiona, intr-adevar, inseamna a privilegia initiativa concreta si personala, a ne elibera de o pasivitate sau de o inhibitie care indica faptul ca angoasa nu si-a gasit rezolvarea.
6. Recursul la ajutorul aproapelui
Exista persoane care, din timiditate, din mandrie sau din teama de a fi responsabile, utilizeaza putin sau prost acest ajutor. Am auzit deseori persoane triste spunandu-mi: “Nu vreau sa-i deranjez pe ceilalti, au deja propiile lor probleme.” In situatiile de stres professional, un sprijin personal sau colectiv constituie o sursa importanta de linistire.
7. Autoobservarea
A spune sentimentelor pe nume, a ne pune gandurile in ordine atenuaeza nelinistea pe care acestea o provoaca. Esecurile, amenintarile sau pericolele care se ivesc cateodata in viata ne pot face mai inteligenti, cu conditia sa cugetam la ceea ce s-a putut intampla sau se intampla in momentul in care le traim.
Efectele negative legate de utilizarea excesiva a acestor mijloace de aparare chiar se intensifica odata cu varsta, fara indoiala din pricina unei dificultati crescute de a face fata realitatii asa cum este ea.. Un psiholog va poate ajuta sa va identificati cele mai bune mijloace de a fi voi insiva si sa le gestionati.
Ganditi-va cateva clipe la urmatorul lucru. De ce persoana care vinde o casa ii atribuie acelei propietati, de obicei, o valoare mai mare decat potentialul cumparator? In multe tranzactii, de ce propietarul actual vrea mai multi bani decat este dispus sa dea potentialul cumparator? Credem ca, in general propietatea asupra unui lucru ii creste valoarea in ochii detinatorului. Avem oare dreptate?
Propietatea este autoprezenta in vietiile noastre si, intr-un mod straniu, inraureste multe din lucrurile pe care noi le facem. Cumparam haine si mancare, automobile si case. Dar si vindem: case si masini si, pe parcursul carieriei noastre profesionale, timpul nostru.
Din moment ce o parte atat de mare din vietile noastre este dedicata propietatii, n-ar fi frumos sa luam cele mai bune decizii in aceasta privinta? N-ar fi frumos, de pilda, sa stim exact cat de mult ne place o noua locuinta, un nou automobil, astfel incat sa putem lua decizii corecte in privinta detinerii lor? Din nefericire, doar rareori se intampla asa. In majoritatea timpului mergem pe bajbaite. De ce? Din cauza a trei methne irationale, proprii naturii noastre omenesti.
Prima meteahna, este aceea ca ne indragostim de ceea ce avem deja. Sa spunem ca vrem sa ne vindem vechea masina. Ce incepem sa facem? Nici n-am apucat sa dam bine anuntul de vanzare ca incepem sa ne amintim calatoriile pe care le-am facut. O aura calda de nostalgie se revarsa peste noi si masina noastra. Fenomenul e valabil si in cazul celorlalte lucruri si se poate intampla foarte repede, ne simtim atasati de ceea ce avem.
A doua meteahna este ca ne concentram pe ceea ce s-ar putea sa pierdem mai degraba, decat pe ceea ce s-ar putea sa castigam. Cand stabilim un pret la ceea ce vrem sa vindem, ne gandim mai mult la ceea ce vom pierde (putinta de a folosi automobilul), decat la ceea ce vom castiga (bani cu care sa cumparam altceva). De aceea il punem in vanzare la un pret mai mare.
Aversiunea noastra fata de pierdere este o emotie puternica si, una care ne determina cateodata sa luam decizii proaste. Va intrebati de ce ne incapatanam sa nu ne vindem toate troacele de care ne-am atasat, iar cand o facem totusi, de ce stabilim un pret mare? Pentru ca, adeseori, deja ne-am apucat sa jelim pierderea lor.
Cea de-a treia meteahna este ca pornim de la ideea ca si alti oameni vor vedea tranzactia din aceeasi perspectiva ca noi. Pur si simplu, ne vine greu sa ne inchipuim ca persoana din cealalta parte a tranzactiei, cumparator sau vanzator, nu vede lumea cum o vedem noi.
Posesiunea are si “ciudatenii”. In primul rand cu cat investesti mai multa munca in ceva, cu atat mai stapan te simti asupra acelui lucru. O alta ciudatenie este faptul ca putem incepe sa ne simtim propietari inca inainte de a fi efectuat tranzactia. “Virtuala posesiune”, bineinteles, este resortul de baza al industriei publicitatii. De exemplu: “primim un catalog cu imbracaminte, vedem un pulover si incepem sa ne gandim la el de parca ne-ar apartine”. Capcana a fost pusa si noi pasim de bunavoie in ea. Devenim propietari partiali chiar inainte de- a detine ceva. Posesiunea nu se limiteaza doar la obiecte. Ea se poate intinde si asupra punctelor de vedere. Boala posesiunii nu are lea.
Posesiunea este strans intretesuta in materialul existeneti noastre. Dar constientizarea ei ne poate ajuta. Peste tot in jurul nostru, vedem tentatia de-a ne inbunatati calitatea vietii, cumparand o casa mai mare, un al doilea automobil, o masina de spalat vase, etc. Dar, odata ce ne-am schimbat posesiunile, avem foarte mari dificultati sa ne intoarcem de unde am plecat. Calitatea de propietar pur si simplu ne modifica perspectiva. Dintr-odata, revenirea la starea dinaintea posesiunii este o pierdere, si inca una pe care nu o putem suporta.
Si uite-asa, in timp ce urcam pe scara vietii, ne inbatam cu iluzia ca putem oricand sa ne intoarcem la mai putin, daca va fi nevoie, dar in realitate, nu putem. Revenirea la o locuinta mai mica, de pilda este resimtita ca o pierdere, este dureroasa psihic si suntem dispusi sa facem tot felul de sacrificii pentru a evita asemenea pierderi- chiar daca, in acest caz rata lunara la credit ne scufunda corabia de tot. Sper ca aceste randuri sa va faca sa priviti fiecare tranzactie ca si cum n-ati fi propietar, punand o oarecare distanta intre dvs si obiectul care va intereseaza.
Increderea in sine este un atu indinspensabil in fata incercarilor si dificultatilor cotidiene, intr-o societate in care inving cei combativi. Ea iti ofera un sentiment de siguranta interioara, indinspensabil pentru a te simti bine si pentru a reusi.
Chiar si cei mai puternici oameni sunt susceptibili sa se descurajeze si sa cedeze temporar atunci atunci cand sunt confruntati cu situatii traumatizante(somaj, divort, doliu, boala grava). Iar oamenii care nu au incredere in ei se prabusesc incapabili sa indure un eveniment de o asemenea anvengura. In acel moment se trece de la un simplu handicap la o boala, care poate fi doar un episod dureros, dar poate sa devina si cronica.
Anxietatea generalizata – aceasta tulburare se caracterizeaza prin prezenta peristenta a temerilor si a preocuparilor nemotivate sau exagerate. Anxietatea este difuza, fluctuanta si anticipeaza pericolele. Teama de o permanenta amenintare se refera atat la cei apropiati, cat si la propia persoana.
Fobia sociala – stanjeneala in fata celorlalti se poate transforma in fobie sociala. Frica de a vorbi, de a spune prostii, de a fi incapabil sa raspunzi, de a tremura, de a rosi in public, de a te ineca mancand in fata cuiva antreneaza o reactie anxioasa imediata si brutala. Ne simtim invadati de un sentiment de panica, cu transpiratii, senzatie de sufocare, dificultati respiratorii, tremuraturi.
Distimia- aceasta afectiune se manifesta prin tulburari ale starii de spirit, a carei tonalitate depresiva se gaseste pe primul plan. Pe cand sindromul depresiv are o intensitate relativ moderata, distimia este o tulburare durabila care poate persista foarte multa vreme. In majoritatea timpului, cei distimici sunt obositi, lipsiti de dinamism, se subestimeaza, isi percep viitorul in mod negativ, prezinta tulburari de alimentatie, de somn, de atentie si de memorie. Chiar daca putem ramane capabili sa raspundem exigentelor vietii cotidiene si profesionale, lucrurile nu sunt la fel in domeniul relational. Relatiile pot deveni dificile din cauza lipsei de entuziasm si perspective.
Psihastenia – viata personala este saraca, reactiile ne sunt inhibate si ne lipseste spontaneitatea. Viata afectiva este invadata de angoasa, astenie psihica si indoiala. Inclinarea extrema spre scrupule si spre sentimentul de vina provoaca crize de constiinta morala si de culpabilitate.
Bolile psihosomatice- imposibilitatea de a exprima ceea ce simtim si stresul cronic pot antrena boli psihosomatice. Zilnic, primim un anumit numar de socuri pe plan familial, profesional, amical, social. Cand suntem vulnerabili sau epuizati, nu mai reusim sa ne mobilizam resursele psihice si sa facem fata. In acest caz, asistam la un fel de substitutie, iar corpul este acela pus la contributie; suferinta se va exprima printr-o stare fizica proasta, deoarece nu mai avem resurse sa o gandim.
Alcoolismul – pentru cei carora le lipseste increderea in ei, sunt inchisi in ei si se simt prost in pielea lor alcoolul poate juca un rol dezinhibitor. Intr-un stadiu precoce, alcoolul creeaza iluzia decomplexarii si eliberarii de problemele relationale. Acest tip de alcoolism, cu scop anxiolitic ne da curajul sa infruntam lumea exterioara sau ne ingaduie sa reparam esecurile. Deoarece foarte des alcoolici isi neaga sau isi banalizeaza simptomele, nu este usor sa-i ajuti sa se vindece.
Daca v-ati regasit fie si intr-una dintre bolile enumerate mai sus este necesar sa consultati un specialist care te poate ajuta sa iti exprimi mai bine ideiile si sentimentele si sa actionezi in acord cu ele; sa iti eliberezi mintea de gandurile care iti deformeaza perceperea realitatii si te conduc la esec; sa te eliberezi de emotiile negative, atat de neplacute si sa transmiti sentimentul de incredere in sine si celor apropiati.
Doar cine a avut experienta neputintei de a dormi stie cat de mare este suferinta pe care o produce si efectele pe care le are asupra intregii sale vieti. In ziua de astazi, jumatate dintre adulti au probleme legate de somn. In conditiile in care insomniacii au de ales doar intre somnifere si a trai tot restul vietii cu aceasta problema, psihoterapia vine in ajutor cu tehnici de relaxare si reducerea stresului pentru imbunatatirea somnului.
Te-ai intrebat vreodata de ce unii oameni se dovedesc eficienti, raman sanatosi si dorm bine in conditii de stres, iar altii nu? Partial, raspunsul este ca persoanele care reusesc sa-si controleze eficient stresul au dezvoltat o constelatie de atitudini si convingeri de natura sa reduca stresul.
Daca vei exersa tehnici pentru relaxare si pentru dezvoltarea gandirii optimiste iti vor reduce gandurile si emotiile negative si reactiile de stres isi vor imbunatatii dispozitia, somnul si sanatatea.
Insomniacii au, in sfarsit, o alternativa extrem de eficienta la somnifere: “tehnicile de relaxare” din cadrul orelor de psihoterapie care ulterior le vor putea exersa si singuri acasa.
Trecand in revista sentimentele oamenilor cand vine vorba de negocierea salariului vom gasi jena, disconfort, nerabdare sau multe altele. Totusi, cum se pune problema salariului tine de arta negocierii. Ca si in negociere in general trebuie de la inceput ca fiecare parte sa isi stabileasca marjele de negociere. A stii sa pui problema salariului si sa ai castig de cauza – ceea ce se traduce prin “a fi multumit la sfarsitul negocierii” – poate fi una din temele dificile de la un interviu de angajare. Deci, ce ai de facut?
1. Fii informat!
Inainte de a pleca la interviu este foarte important sa faci un pic de munca de detectiv pentru a sti cateva lucruri despre salariul oferit pentru o pozitie similara celei tintite de tine sau pentru angajati cu o pregatire si experienta apropiate de ale tale.
2. Stabileste marja ta.
Cand pleci la interviu sa ai in cap o marja concreta in care poti negocia. Trebuie sa fii pregatit sa discuti cifre atunci cand vine vorba despre salariu. Stabileste o limita inferioara – mai jos de care nu poti accepta sub nici o forma oferta. Aceasta limita inferioara trebuie sa reflecte in mod realist nivelul de viata pe care il ai sau ti-l propui in viitorul apropiat, gradul de pregatire si experienta relevante pentru acel post.
3. Ambalajul conteaza.
De multe ori in ultima vreme auzim ca la interviul de angajare trebuie “sa stim sa ne vindem” – ceea ce nu trebuie sa ne duca cu gandul la traficul de persoane, ci la conceptul de marketing. Sintetizat, acesta inseamna ca trebuie sa identificam nevoile angajatorului – adica ale postului – si sa incercam sa ne prezentam acestuia accentuand trasaturile pe care el le cauta. Foarte mare accent se pune astazi pe demonstatie – se cere sa ai spirit de echipa si ai trecut asta deja in CV? Nu este suficient – trece si o activitate care sa intareaca ce ai scris (un proiect, un job anterior, o echipa din care ai facut parte).
4. Nu discuta salariul pana cand nu ti s-a facut o oferta.
Deoarece exista riscul ca la momentul cand tu aduci aminte de partea financiara, pronuntand niste cifre, angajatorul sa nu fie inca foarte convins ca are nevoie de tine, sa i se para prea scumpa oferta si sa renunte. Exista si situatia contrara – atunci cand angajatorul este constrans de bani si vrea sa stie de la inceput cat il costa, insistand asupra subiectului; intr-un astfel de scenariu poti sa raspunzi politicos ca esti flexibil si ca vei discuta partea financiara cu placere, dar mai intai ai vrea sa afli mai multe despre job.
5. Lasa-l pe el sa inceapa.
Daca vrei sa afli mai multe amanunte cu privire la job sau sunt lucruri care nu iti sunt clare evita abordarea problemei financiare prin intrebari suplimentare pana cand esti pe deplin lamurit si te simti pregatit sa incepi negocierea.
6. Ce raspunzi la “Salariul dorit:”?
Cand ti se pune intrebarea despre salariul dorit, cel mai bun raspuns este cel care intoarce mingea in terenul adversarului. Poti raspunde: “Care este grila dumneavoastra de salarizare pentru acest post?” sau “Pai, as vrea sa castig la fel cu ceilalti angajati cu aceeasi pregatire ca a mea.” sau “Care este salariul mediu la Dvs. in companie pentru aceasta pozitie?”. O alta strategie este sa raspunzi cu un interval (“Ma gandeam la ceva intre X $ si Y $ pe luna.”) mai degraba decat cu o cifra fixa.
7. Nu dezvalui salariul actual.
O data dezvaluite date financiare din trecutul tau, nu mai ai ce negocia. Pe cand altfel, il poti forta pe angajator sa faca oferta lui cea mai buna, pentru a fi sigur ca te va coopta in echipa lui.
8. Nu uita de valoarea beneficiilor.
Salariul singur poate parea mic, chiar indeajuns de mic incat sa refuzi oferta, insa inainte de aceasta analizeaza cu atentie beneficiile oferite (daca exista). Ca de exemplu actiuni, bonusuri, discount-uri, training, zile de concediu, concediul medical, masina de serviciu, telefon mobil, etc.
9. Incearca sa transformi discutia intr-una prietenoasa.
Incearca sa dai impresia angajatorului ca sunteti de aceeasi parte a baricadei si cooperati pentru a gasi o solutie ca toata lumea sa fie multumita. O atmosfera amicala este bine-venita intr-o astfel de discutie pe care destui oameni nu o agreeaza si nu stiu sa o poarte!
10. Nu da raspunsul pe loc.
Oricat de entuziasmat ai fi atunci cand primesti oferta de job, cere un interval de 24 de ore pentru a da raspunsul final. Noaptea este un sfetnic bun… Daca insa nu esti foarte entuziasmat si nu iti convine de exemplu salariul sau poate programul de training oferit, iti poti exprim aceasta ingrijorare atunci cand ceri timpul de gandire. Vei afla imediat daca mai exista loc de imbunatatire a ofertei sau aceasta este batuta in cuie.
11. Obtine propunerea in scris!
Cand pierzi pe cineva drag, esti coplesit de intrebari carora nu le gasesti raspunsul, si de emotii pe care nu stii cum sa le gestionezi.
Doliul este o rana dureroasa a carei vindecare este privita cu ambivalenta. Uneori, nici nu poti spune ca-ti doresti sa treci peste aceasta durere fara a te simti vinovat, fara a percepe aceasta vindecare ca pe o tradare fata de cel plecat. Alteori, iti doresti cu disperare sa nu mai suferi, dar nu stii ce sa faci ca durerea sa inceteze.
In primul rand, atunci cand cand estimezi drumul care iti sta inainte, trebuie sa stii ca doliul este dureros si iti va schimba viata, dar nu te va invinge. Durerea este vie si atat de puternica incat iti taie rasuflarea, dar nu va fi mereu asa.
In plus, mai simti uneori ca lumea, asa cum a fost pana acum, s-a schimbat si asta te doare si te manie, mai ales cand vezi ca pentru cei din jur, viata nu se opreste in loc. Dar tot ce trebuie sa stii este ca doliul este un proces de adaptare. De fapt, doliul seamana foarte mult cu amputarea unui picior. Operatia are loc repede, fara consimtamantul tau. La inceput imediat dupa operatie nici nu vrei sa te gandesti cum o sa fie fara un picior, nu vrei sa accepti, esti furios dar nu ai de ales. S-a intamplat. Esti schiop. Dar din acel moment, poti sa alegi sa recunosti ca ai o rana si sa o ingrijesti bine pana se va vindeca, sau poti sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic, folosind medicamente ca sa iti amortesti durerea, daca vei refuza sa schimbi pansamentele, sa iei antibiotice si sa stai la pat, rana se va infecta, si iti va afecta tot corpul.
Daca in schimb o vei lua pe drumul greu spre vindecare, vei suferi mult, te va durea, dar pana la urma te vei vindeca. Vei avea o cicatrice toata viata, si vei fi mereu cel cu un singur picior, dar in rest vei fi sanatos, si, cu timpul vei vedea ca se poate trai si cu un singur picior.E important de stiut ca se poate trece prin doliu intr-un fel sanatos, dar si intr-un fel fel toxic. Si primul pas catre vindecare, este constientizarea impactului pe care doliul il are asupra unui om.
Este foarte problematic din punct de vedere psihologic sa incerci sa incorporezi prezenta celui drag in viata ta cand, de fapt, scopul perioadei de doliu este sa inveti sa ii incorporezi absenta in viata ta.
Exista pericolul de a ramane blocat si de a nu putea sa avansezi in vindecarea ta. Este ca si cum ai o rana care a inceput sa se vindece, si de fiecare data cand face coaja, tu io rupi, si faci sa sangereze din nou. Acea rana nu se va vindeca niciodata daca continua sa fie provocata.
Astfel, drumul tau spre vindecare trece prin acceptarea faptului ca doliul este o situatie foarte complexa cu multe fatete.
