Frica poate fi transformata în curaj, suferinta în compasiune? Emotiile, sentimentele, pasiunile pot trece, uneori într-o secunda, de la o extrema la alta, alteori de la o simpla traire la cea mai profunda si trainica pasiune. Raportate la o relatie de cuplu acestea iau o semnificatie speciala, intra într-un joc extrem de complicat, plin de capcane si cu reguli ce par de multe ori, irationale.
Orice relatie de iubire aduce cu ea o încercare de “potrivire” a schemelor, a prejudecatilor fiecarui partener, ceea ce creeaza terenul unor conflicte, de mica sau mare intensitate, frecvente sau nu, care pot desparti sau uni pe cei doi parteneri.
Din momentul în care doi oameni se “întâlnesc” si pornesc pe drumul iubirii, ei trec succesiv prin stadiul atractiei sexuale, al simturilor, apoi al gândurilor, pentru ca în final sa se transforme în acceptarea celuilalt, într-o nevoie de a fi cu celalat, respect sau în obisnuinta. Aceasta calatorie are, bineînteles, opriri necesare, ragaz în care cei doi fac eforturi de adaptare la sine “având acum un nou statut”, la celalalt si la relatia dintre ei. Cheia succesului unei casnicii consta în “hrana” pe care o oferim relatiei dintre noi si partener, aceasta fiind de fapt o a treia fiinta, cu propriile nevoi ce se cer a fi satisfacute pentru a ne gratifia cu tandrete, intimitate, respect.
Atunci când o relatie se “opreste” într-o statie, de cele mai multe ori necunoscuta pentru noi, întalnim tensiunea, cearta, conflictul – ce zguduie iubirea dintre noi sau chiar pe noi însine, fiind pusi în fata unor reactii ce ne aduc aminte de modelul familial (de un tata autoritar, de o mama supusa sau indiferenta, sau cine stie?)… Acest model poate face ca orice relatie sa devina un câmp de batalie emotional, dar, în acelasi timp, ofera posibilitatea de a ne analiza trairile pentru a ne elibera de constrângerile tiparului familial.
Orice relatie de iubire trebuie privita ca un sistem, o retea de interactiuni cauzale, iar modul în care actioneaza o persoana atrage dupa sine reactia celeilalte.
Psihologii ne spun ca o casnicie poate fi schimbata atunci când se schimba felul în care actioneaza o parte a lui, acest fapt ducând la modificarea reactiilor celeilalte parti. Deci, schimbându-ne pe noi putem salva o relatie de la distrugere.
Marele paradox în alegerea partenerului este ca ne vom apropia de acei oameni care seamana cu modelul familial – este ceea ce Freud numea repetitie compulsiva – simtim o atractie irezistibila de a recrea în relatiile adulte acele tipare care le-am învatat în copilarie. De ce acest paradox? Poate ca au ceva familiar, ceva cunoscut chiar daca provoaca suferinta, poate ca avem speranta ca vom reusi acum sa schimbam povestea si vom “repara” întreaga copilarie. Ideal ar fi ca subiectul cu modelul “privatiunii” sa primeasca îngrijirea si atentia de care are atâta nevoie, modelul “agresiunii” sa gaseasca un partener de încredere.
Fiecare partener actioneaza în asa fel încât sa “repare” tiparul mostenit, deci ambii parteneri contribuie la vindecarea ranilor emotionale din trecutul celuilalt.
Tiparele pot fi usor recunoscute. Persoanele care au amprenta privatiunii se pot simti atrasi de parteneri rezervati, aroganti, detasati sau reci. Cei care au dezvoltat schema abandonului vor fi atrasi de parteneri care nu sunt disponibili, nu sunt de încredere, etc. Modelul supunerii va intra într-o relatie pasiva, cu parteneri care îsi impun propriile nevoi, gânduri. Neîncrederea va gravita în jurul unui partener cu aceeasi “calitate”, care încearca sa manipuleze sau sa fie agresiv emotional, fizic sau sexual.
Convingerea ca este imposibil sa fii iubit determina alegerea unei persoane distante, reci, indisponibile etc. Constientizarea acestor “tare” relationale este un proces dificil care cere timp pentru ca cei doi sa-si reconstruiasca propria viata, altfel risca lectia despartirii sau a suferintei martirului ce trebuie sa-si creasca copiii.
Atunci când exista suspiciuni foarte profunde, întretinute de schema neîncrederii, prezenta de exemplu, la cei agresati în copilarie, va fi nevoie de ajutor din exterior – fie un terapeut specializat, fie a unui grup de sprijin.
Recunoscându-ne schema, analizând-o alaturi de partener vom putea empatiza mai usor si vom gasi astfel solutia pentru a fi schimbata. Empatia nu înseamna sa provocati modelul, ci sa fiti mai sensibili fata de vulnerabilitatile pe care schema i le provoaca partenerului.
Un principiu budist sustine ca întelegerea duce la empatie. Analiza modelului partenerului atrage dupa sine empatie fata de partener. Odata ce va percepeti partenerul ca pe o persoana care sufera începeti procesul unei relatii constiente. Acest proces presupune însa sa construiti o relatie în care sa explorati schemele pe care le aveti si nu sa utilizati aceasta explorare pentru a strânge munitie pentru urmatoarea batalie.